Iulia Popovici, de la critică de teatru și jurnalism, la politică și politici publice

Iulia Popovici este jurnalist și critic de teatru, iar după un mandat de consilier în cultură pentru câteva luni în guvernul Cioloș a ales să facă studii de drept și să accepte mai departe un post de funcționar în ministerul culturii, la invitația USR.
Experiența de 7 luni în Ministerul Culturii a fost transformatoare, zice ea: „ Am învățat că pot să rezist la presiuni psihologice foarte mari și atipice pentru mine; am învățat că politica is a bitch, am învățat să îmi asum complet că tribul meu este cel de la USR, fiindcă s-au purtat așa, m-au ajutat și m-au protejat, chiar dacă nu eram membră în partid, am mai învățat să am răbdare și să fac strategii. Au fost 7 luni foarte intense. Am slăbit 8 kilograme. (râde)”

Sunteți la începutul unui interviu onest, tranșant explicativ despre alegeri și implicare.

Cum și de ce decide un jurnalist să intre în politică?

Iulia Popovici:  Nici acum nu sunt foarte convinsă că am intrat în politică.

Într-o bună zi, un parlamentar USR, în care dădusem cu toporul pe chestiuni culturale, m-a invitat la o cafea și m-a rugat să îl ajut în activitatea din Comisia de cultură. Vorbesc acum despre deputatul Iulian Bulai.

Mie mi s-a părut foarte tentant, fiindcă, mai ales după experiența din 2016, în guvernul tehnocrat, când am fost câteva luni consilier al Corinei Șuteu, ministrul Culturii, am dezvoltat o convingere că secretul bunăstării culturii stă în legislație.

Nu în bani?

Iulia Popovici:  Nu. În momentul de față, și dacă ai avea foarte mulți bani, 10% din PIB-ul României, să zicem că s-ar rezolva lucrurile, dar în momentul de față oricât de mulți bani ai avea, faptul că ei nu se pot cheltui decât într-un anumit fel limitează extrem de mult felul în care se poate dezvolta cultura.

De pildă, în momentul de față, la Ministerul Culturii, s-a dezvoltat o idee că președintele și fondatorii unui ONG nu pot fi plătiți din banii unui proiect finanțat de minister. În aceeași situație se află PFA-ul. Dacă un regizor câștigă in proiect printr-un PFA, el nu se poate plăti.

Dacă ONG-ul a cărui misiune este să producă educație culturală și care s-a născut din asocierea unor oameni care vor și știu să facă asta, nu poate folosi acei bani și pentru echipa care a format organizația la bună finanțare?

Partea proastă într-o atare situație îmi imaginez că este, dacă nu cumva ai educație de jurist, este că nu știi dacă nu atingi vreo chestiune de legalitate și nu știi dacă ține de lege sau de cutumă. Nu?

Iulia Popovici: Toate aceste lucruri m-au făcut ca, după ce am activat în guvernul tehnocrat, când am lucrat pentru o modificare la legea cinematografiei, să mă apuc de facultatea de drept.

În plus, toate aceste chestiuni înseamnă că poți să te consulți cu oameni; a lucra în politică, în parlament, înseamnă că poți apela la specialiști și poți face grupuri de lucru, care să verifice originea acelei probleme.

Dacă nu ai instrumente să combați o proastă interpretare a legii, dacă mediul artistic, cultural este total impotent în fața unui sistem de autorități publice care dețin monopolul interpretării legii, atunci, oricâți bani ai avea, nu vei putea face mare lucru, fiindcă modul în care te vei folosi de ei va fi supus acestui monopol interpretativ al autorității.

Pe de altă parte, eu te știu din zona jurnalismului cultural, a unei lecturi bune și a unui pahar de vin, or, acum ești în politică și dai cu barda în stânga și în dreapta. Cum s-a petrecut această transformare?

Iulia Popovici: Oricât ai spune, au rămân în zona tehnocrată, iar expertiza mea politică este limitată. Diferența este că postura din partea scrisului nu schimbă lucrurile, nu le face mai bune.

Eu am trăit și momentul în care lucrurile s-au schimbat în bine, perioada 2005-2008, dar am trăit și perioada când sistemul a stagnat, iar cultura a avut de suferit. În 2016, ceea ce și-a dorit foarte mult Corina Șuteu a fost să schimbe legea cinematografiei. Iar schimbările pe care le propuneam noi atunci ar fi schimbat cu mult felul în care se face film și se prezintă și promovează filmul în România.

Ce anume?

Iulia Popovici: Ar fi schimbat felul în care se dau banii. Se văd și acum aceste lucruri, ocaua prinsă de piciorul cinematografiei: șansele mici pe care le au tinerii regizori, sistemul de finanțare este captiv succesului de festival anterior, ceea ce înseamnă că regizorii mici, la început, au extrem de puține șanse de a accesa fonduri. Și am văzut ce s-a întâmplat anul acesta, de pildă, cu un film care a fost premiat, filmul Alinei Grigore, care a avut direct de suferit din pricina viciilor de finanțare cinematografică.

Doar că ordonanța propusă atunci a fost adoptată de guvernul Cioloș, iar la puțină vreme au avut loc alegerile din 2016, iar noul statut de interimat nu a mai permis adoptarea unei hotărâri care ar fi reorganizat CNC și Arhiva Națională de Filme. Deci ordonanța nu a fost niciodată funcțională, iar un an mai târziu a fost desființată în Parlament.

Ok, înțeleg, dar tot nu mi-ai răspuns la întrebare: ai fi putut rămâne preocupată de cultură și de la distanță, cu un pahar de vin în mână, citind sau scriind. De ce nu așa?

Iulia Popovici: Ți-aș răspunde tot cu o întrebare: cum din această postură aș fi îmbunătățit cu un milimetru sistemul cultural în care trăiesc.

Ideea că intelectualii nu fac politică este în contradicție totală cu ce vedem zi de zi în jur. Politica este singura cale prin care (iar acum am să folosesc acel cuvânt abuzat de toată lumea în ultima vreme) se poate reforma acest sistem.

Uite, dovadă că nu ai reușit reforma!

Iulia Popovici: E foarte posibil să nu reușesc, e drept, dar asta nu înseamnă că nu trebuie să încerc.

Cum de ești așa luptătoare? Cine din familie era așa?

Iulia Popovici: O fi de la zodia mea? Cine știe? Oricum, sunt singura din familie care are studii umaniste. Eu sunt dintr-o familie de economiști și ingineri.

Eu am crescut într-o familie în care s-au repetat aceste două trăsături: tuturor le-a plăcut foarte mult jobul pe care l-au avut și l-au făcut cât de mult timp au putut (absolut întâmplător, mătușa mea, care este inginer constructor și a lucrat pe patrimoniu, motiv pentru care vede problemele de structură și legalitate în orice monument pe care îl întâlnește) și au fost oameni care s-au ghidat întotdeauna după principii de cinste și dreptate.

Tu de ce ai căutat cultura venind din această familie?

Iulia Popovici: Am aflat foarte târziu că, la un moment dat, foarte îngrijorată, mama s-a dus să vorbească cu profesorul meu de matematică, fiindcă pe mine mă pasiona mai mult limba română decât matematica. Mai ales că în familia noastră erau doar oameni cu studii realiste.

Profesorul de matematică i-a explicat că nu mi s-au stricat genele pe traseu, ci că la vârsta în cauză tinerii sunt extrem de influențați de profesorii pe care îi au și că profesorul meu de română mi-a dezvoltat o pasiune în această direcție. Apoi am avut un alt profesor, pe care l-am adorat, cu care am făcut română și latină, dar care s-a mutat la alt liceu și ne-a lăsat. Dar contribuția lui esențială a fost că nu m-a lăsat să dau examen mai departe la limbi clasice. Și a avut dreptate.

Apoi a venit o înșiruire de accidente: am ajuns critic de teatru fiindcă imediat după facultate m-am angajat la ziarul Ziua, unde redactorul șef era pasionat de teatru și mă trimitea să văd spectacole, să scriu despre ele, iar eu în facultate unde am învățat că nu ieșim cu o profesie, ci cu niște abilități, am plecat cu convingerea că orice aș face trebuie să mă și pricep. Este o succesiune întâmplătoare de oameni cu care m-am întâlnit.

Ce ai învățat tu din această ultimă experiență de minister?

Iulia Popovici: Am învățat că pot să rezist la presiuni psihologice foarte mari și atipice pentru mine; am învățat că politica is a bitch, am învățat să îmi asum complet că tribul meu este cel de la USR, fiindcă s-au purtat așa, m-au ajutat și m-au protejat, chiar dacă nu eram membră în partid, am mai învățat să am răbdare și să fac strategii. Au fost 7 luni foarte intense. Am slăbit 8 kilograme. (râde)