Luce della Vite, sau „soarele” toscan creat de Frescobaldi şi Mondavi - LIFE.ro
Sari la conținut

Luce della Vite, sau „soarele” toscan creat de Frescobaldi şi Mondavi

În 1995, cele două familii au semnat un acord formal pentru a crea Tenute Luce della Vite. Cu toate că Vittorio şi Robert au semnat acordul, parteneriatul real s-a desfăşurat între fiii acestora, Lamberto şi Tim, cei care au definit şi rafinat proiectul.
Share this article

Chiar dacă pare să nu aibă niciun fel de legătură cu fizica, apariţia Luce della Vite intră sub incidenţa principiilor acestei discipline, reprezentând energia născută din interacţiunea a două dintre cele mai mari forţe ale lumii vinului: Marchesi de’ Frescobaldi şi Robert Mondavi. Două forţe provenite din lumi diferite, cu evoluţii diferite. Marchesi de’ Frescobaldi, familie nobiliară, cu rădăcini ce merg până în vremea etruscilor şi cu o tradiţie continuă în producerea vinului de peste 700 de ani. Robert Mondavi, genetic construit pe o fundaţie italiană, un pionier al vinului californian începând cu anul 1966, un vinificator genial ce a scris istoria modernă a vinului.

Încă de la apariţie, în codul genetic al proiectului Luce della Vite a fost întipărit faptul că succesul nu este un obiectiv, ci o evidenţă.

În 1973, Robert Mondavi, aflându-se în vizită în Italia, i-a transmis fiului său că într-o zi va realiza un vin aici. Anul 1993 a făcut posibilă întâlnirea dintre familiile Mondavi şi Frescobaldi. În timpul căutării unei regiuni cu potenţial investiţional, lui Robert Mondavi i-a fost prezentat Vittorio Frescobaldi, încă de la primul contact vinificatorul american declarându-se impresionat şi atras de pasiunea pentru vin a familiei Frescobaldi şi de farmecul Toscanei.

În 1995, cele două familii au semnat un acord formal pentru a crea Tenute Luce della Vite. Cu toate că Vittorio şi Robert au semnat acordul, parteneriatul real s-a desfăşurat între fiii acestora, Lamberto şi Tim, cei care au definit şi rafinat proiectul.

După mai multe discuţii, cei doi „coloşi”, Vittorio şi Robert, au ales ca loc de naştere pentru viitorul vin domeniul Castelgiocondo, proprietate achiziţionată de familia Frescobaldi în 1989. După o perioadă de teste, cei doi au fost impresionaţi de rezultatele uimitoare pe care soiul Merlot le oferă în terroir-ul toscan. Astfel, cei doi parteneri au ales că noul joint-venture să meargă pe stilul „super toscan”, o „mişcare” care prindea rădăcini în acea perioadă. Pentru a înţelege importanţa deciziei celor doi şi curajul de a paria pe „inovaţia Luce”, trebuie înţeles că în acele zile Montalcino era locul în care oamenii „se închinau” la „icoana” Sangiovese, orice amestec, mai ales cu Merlot, fiind considerat de marea majoritate o impietate. Foarte interesant este faptul că soiul Merlot era deja în plantaţia deţinută de familia Frescobaldi, încă din 1976. Plantaţiile de Sangiovese au fost înfiinţate între 1975 şi 1983, noi replantări fiind realizate începând cu 1997, pentru creşterea densităţii.

Un vin atât de inovativ merita un logo distinctiv. Numele a fost ales de către soţia lui Robert Mondavi, iar simbolul ce tronează şi astăzi pe sticlele Luce a fost inspirat de o imagine aflată pe altarul bisericii Santo Spirito din Florenţa, lăcaş de cult aflat sub patronajul familiei Frescobaldi.

Primele două recolte Luce, 1993 şi 1994, au fost lansate împreună în 1997 şi au stârnit un interes enorm, fascinaţia în jurul caracterului inovativ fiind motorul acestui proiect. Incertitudinea generată de sosirea pe scenă a unui actor nou a fost schimbată rapid în apreciere pentru calitatea indiscutabilă a noului vinului, care a primit aproape instantaneu recunoaştere internaţională. Iniţial, Luce a fost produs într-un lot limitat (29.000 de sticle), fiecare recoltă fiind vândută mai apoi în mai puţin de nouă luni, lucru ce i-a determinat pe creatorii Luce să ajungă la 130.000 de sticle în 2000.

Recoltă după recoltă, Luce a reuşit creionarea unei expresii unice, a unui profil aromatico-gustativ distinctiv. Acest vin a inspirat, după o perioadă, realizarea unei etichete secundare, Lucente, vin realizat prin jocul aromatic al soiurilor Sangiovese, Merlot şi Cabernet Sauvignon.

După retragerea lui Mondavi din acest parteneriat, în 2004, cel care preia responsabilitatea continuării succesului Luce este Lamberto Frescobaldi (acum unic deţinător al brandului). Pasiunea lui Lamberto Frescobaldi şi experienţa sa l-au determinat să să îşi dorească să depăşească standardele impuse de proiectul vizionar realizat de tatăl său şi Robert Mondavi. Printre obiectivele sale s-a numărat inclusiv orientarea biodinamică a cramei. De asemenea, Lamberto a luat hotărârea de a reduce cantitatea de vin la 80.000 de sticle anual. Însă, poate cea mai importantă contribuţie a lui Lamberto Frescobaldi a fost crearea vinului Luce Brunello di Montalcino, decizie justificată de acesta ca fiind o „reconfirmare a legăturii dintre Luce şi Montalcino”.

Noi parcele de viţă de vie au fost înfiinţate după 2004, ajungându-se astăzi la o suprafaţă de 55 de hectare, 43 dintre acestea fiind încadrate în „Indicazione Geografica Tipica”, alte 12 fiind desemnate pentru „Brunello di Montalcino”.

Plantaţiile Luce se află la o altitudine de 400-450 de metri, pe unele dintre cele mai înalte dealuri din Montalcino. La baza dealurilor, solurile sunt bogate în argilă, perfecte pentru Merlot, însă pe culmi solul este calcaros şi permite un bun drenaj al apei, fiind perfect pentru a produce expresivul Sangiovese. O mare parte din soluri fiind formate din amestec de şisturi şi calcar, dar şi un tip de sol tipic, numit „galestro”, ideal pentru Sangiovese.

Luce a fost primul vin creat în Montalcino prin asamblarea soiurilor Sangiovese şi Merlot. Actul de a combina rotunjimea, opulenţa şi catifelarea Merlotului, cu structura, fineţe şi eleganţa soiului Sangiovese a presupus curaj şi iniţiativă. Despre Luce, Lamberto Frescobaldi spune că „este un asamblaj inteligent, cele două componente, atât de diferite, de la modul în care te comporţi cu ele în vie, până la tratamentul din cramă, reuşind să se integreze perfect”. Merlotul este cules la mijlocul lui septembrie, iar Sangiovese patru săptămâni mai târziu, ele urmând a fi asamblate după fermentare.

Luce della Vite este rezultatul visului a doi dintre pionierii istoriei vinului, Vittorio Frescobaldi şi Robert Mondavi. Obiectivul lor comun a fost de a aduce în acelaşi punct pasiunea pentru vin, crezul în propriile forţe şi tradiţii, pentru a oferi lumii un vin total diferit, excepţional, realizat în inima regiunii Montalcino. Fii lor, Lamberto şi Tim, tineri vinificatori în momentul apariţiei proiectului, au fost cei care au rafinat viziunea părinţilor, şlefuind magistral vinul căruia i-a fost dat numele Luce, ca un tribut adus soarelui, un element esenţial în cultura viţei de vie şi nu numai.

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora