Mastroberardino: gardianul tezaurului viticol din Campania

Regiunea viticolă Campania, din sudul Italiei, îşi leagă inevitabil evoluţia, cel puţin de-a lungul ultimilor 250 de ani, de numele familiei Mastroberardino, familie aristocratică, cu rădăcini adânci în istoria acestor locuri. Aflată la aproape 50 de km de Napoli, în micul orăşel Atripalda, crama Mastroberardino este considerată nu numai una dintre cele mai mari din Italia, dar şi unul dintre cei mai cunoscuţi producători italieni la nivel mondial.

Originea numelui Mastroberardino merge înapoi în timp până la începutul secolului al XVIII-lea. Potrivit legendelor, în acele timpuri, un anumit Berardino, cunoscut pentru calităţile sale de vinificator, a primit titlul de „Mastro” (Maestru), folosirea titlului alături de nume de către acesta, dar şi de către urmaşii săi, ducând la apariţia numelui Mastroberardino.

Considerată cea mai veche cramă din Campania, Mastroberardino şi-a început activitatea undeva la începutul secolului al XVIII-lea, cu toate că pe etichete apare anul 1878. Acest fapt se datorează cavalerului Angiolo Mastroberardino, stră-străbunicul actualului proprietar, cel care a înregistrat compania oficial în 1878, ca exportator de vinuri în Franţa şi în alte ţări europene. Fiul acestuia, Michele, a fost cel care a promovat vinurile Mastroberardino şi a deschis, cu succes, alte pieţe considerate atunci exotice, precum cea nord-americană şi cea sud-americană (Brazilia, Uruguay, Argentina), călătoriile sale de la începutul secolului al XX-lea fiind foarte bine documentate.

Anii ’20 şi ’30 au reprezentat o perioadă de regres în istoria cramei Mastroberardino, o primă cauză fiind criză economică mondială, o recesiune devastatoare pentru toate activităţile comerciale. În plus, pe lângă efectele crizei, crama Mastroberardino este obligată să suporte un atac de filoxeră, care îi decimează plantaţiile de viţă de vie. Odată cu începutul celui de-al doilea Război Mondial, în 1939, crama Mastroberardino îşi restrânge activitatea, fiind prinsă între nemţi şi americani, dar şi între civilii partizani şi susţinătorii regimului fascist. După 1945, Antonio Mastroberardino preia conducerea cramei, într-un climat nu tocmai favorabil activităţii economice. Cu toate acestea, Antonio „pariază” pe replantarea viei distruse de filoxeră, aducând în plantaţie soiuri precum Aglianico, Fiano, Piedirosso şi Greco di Tufo, dar şi Cabernet Sauvignon, Merlot şi Chardonnay. Încet, crama revine în prim-planul peisajului viticol italian şi mondial, însă, de data aceasta, filosofia ei este centrată în jurul soiurilor italiene şi în producerea de vinuri superpremium.

Actualul preşedinte al companiei, Piero Mastroberardino, reprezentând cea de-a zecea generaţie de vinificatori, preia crama după retragerea tatălui său, Antonio, în 1997. Antonio Mastroberardino – decedat în 2014, este creditat ca fiind unul dintre liderii vinificării moderne din Italia, fiind numit „Arheologul viticultor”. Filosofia de vinificare a lui Piero Mastroberardino o urmează pe cea a predecesorilor săi, având ca principal obiectiv obţinerea de vinuri complexe, cu un potenţial ridicat de evoluţie în timp. În acelaşi timp, acesta strategie vizează reflectarea în vin a terroir-ului din Campania, caracterizat de solurile vulcanice şi de climatul caracteristic altitudinilor ridicate. Pe lângă multe alte lucruri, Piero Mastroberardino, acordă o atenţie sporită asocierii diverselor soiuri cu diferite tipuri de sol, ca şi tehnicilor de vinificare, prin care scoate în evidenţă caracterul primar de soi.

În 1980, crama istorică Mastroberardino a fost grav afectată de un seism, având nevoie de o renovare completă după cataclism. În acelaşi timp, acest eveniment i-a determinat pe membrii familiei să folosească pentru vinul Aglianico Taurasi, o singură plantaţie de 40 de hectare, cu sol argilo-calcaros, aflat la cea mai mare altitudine, comparativ cu alte plantaţii de Aglianico din zonă. Odată cu recolta 1986 a acestui vin, Aglianico Taurasi – singurul vin roşu DOCG din Campania, primeşte şi numele de Radici (Rădăcini). Calitatea excepţională a acestor vinuri şi constanţa obţinută recoltă după recoltă i-au adus lui Radici Taurasi faima internaţională, dar şi renumele de „Barolo al Sudului”.

În 1996, guvernul Italian a demarat, împreună cu Mastroberardino, un proiect pentru a „readuce la viaţă” vinurile oraşului antic Pompei, distrus de erupţia vulcanului Vezuviu, vinuri produse din soiurile cunoscute în antichitate, cu ajutorul metodelor de atunci. Folosind tehnica modernă de cercetare, dar şi cu ajutorul scrierilor istoricilor din Roma antică, Mastroberardino a reuşit să refacă plantaţia antică pe aceeaşi poziţie şi cu aceleaşi soiuri de struguri. În aceeaşi măsură, a produs, folosind tehnica de vinificare din antichitate şi folosind soiuri din acele vremuri, un vin roşu, lansat pe piaţă în 2001 şi numit Villa dei Misteri, după unul dintre cele mai renumite situri arheologice din Pompei. Şase dintre sticle, produse într-o ediţie limitată de 1.700, au fost dăruite preşedintelui italian Carlo Azeglio Ciampi, restul devenind părţi ale unor celebre colecţii de vinuri sau vândute la licitaţie.

Astăzi, Mastroberardino exploatează aproximativ 320 de hectare de viţă de vie, împărţite în 12 domenii diferite, aflate în cele mai bune microterroir-uri din Campania, la altitudini ridicate. Crama Mastroberardino se află în oraşul Atripalda, la est de Napoli, în provincia Avellino. Regiunea în care îşi desfăşoară activitatea este una relativ muntoasă, astfel că plantaţiile se află la altitudine ridicată. Principalul obiectiv al cramei este cultivarea şi realizarea de vinuri din soiuri tradiţionale, precum Aglianico, Falanghina, Greco, Fiano, Piedirosso şi Coda di Volpe, Fiano di Avellino, Greco di Tufo şi Taurasi aflându-se sub reglementările DOCG. Anual, crama produce aproximativ două milioane de sticle, care ajung în peste 60 de ţări, în pieţe importante, precum SUA, Germania, Japonia şi Marea Britanie.