Misterul serilor de feminitate și al oului de jad al curtezanelor asiatice

Emilia Priceputu este traducător și absolvent de studii de artă la Berlin, iar de câtva timp a descoperit calea de împăcare cu sine prin asumarea feminității, cu tot ce înseamnă ea: conștientizare, fragilitate și vulnerabilitate, dar și activism, implicare, forță și senzualitate. Organizează întâlniri cu femei interesate de sine, ca și ea, cu forța pe care și-a descoperit-o de a coagula comunități.

La sfârșitul acestei săptămâni va deschide Cercul sacru pentru mame și fiice, iar nu de multe zile a încheiat una dintre Serile de feminitate, pe care le face la lună plină și la lună nouă.

Pătrundem pentru câteva minute într-un univers al descoperirii de sine.

Ce înseamnă serile de feminitate?

Ne întâlnim o dată pe lună, fie la lună nouă, fie la lună plină. La lună nouă plantăm semințe, intenții, spunem ce am dori să facem, în vreme ce la lună plină renunțăm: la adicția de facebook sau de cafea, la gândurile toxice și așa mai departe. Totul este declarativ, uneori scriem și pe o hârtie, dar faptul că admitem asta declanșează un proces de schimbare, iar ideea respectivă se materializează mai ușor în tine.

S-a întâmplat de fiecare dată să existe un invitat care se află pentru prima dată la noi, așa că ne prezentăm și ne facem confortabile. Lucrăm cu corpul, iar pentru asta avem diverse practici, de pildă prin dans sau mișcări specifice.

Avem momente în care împărtășim celorlalte ce simțim, iar asta ne face puțin vulnerabile, dar, pe de altă parte, știu că par cuvinte mari, iar eu mă feresc de ele, este life changing când ești între celelalte femei și îți dai voie să fii tu, să spui ce te apasă, iar celelalte să te sprijine. Ni s-a întâmplat de foarte multe ori să vină cineva aici, cu moralul la pământ, să stăm de vorbă, să o îmbrățișăm și la sfârșit să o vedem cum pleacă alt om.

Am avut o seară extraordinară în care am schimbat puțin regula, în sensul că până atunci, în virtutea lucrurilor, fiecare vorbea despre ce o apăsa, iar asta, inevitabil, însemna fie o poveste toxică, fie un defect. Inevitabil ne vedeam „bubele” și le arătam și celorlalte. Ei bine, în acea seară ne-am hotărît să punem lumină doar pe lucrurile faine, pe calități.

Am făcut un exercițiu, pe cât de simplu, pe atât de eficient: ne-am așezat într-un cerc și fiecare a spus despre cea din cerc ce vede la ea și admiră. Nu știu dacă pot să pun în cuvinte forța unui astfel de exercițiu: cinci-șase femei spuneau lucruri diferite și  adevărate despre femeia din centru, iar noi simțeam cum crește vibrația grupului și ne bucuram autentic. În seara aceea am plecat acasă dansând.

Ce am înțeles eu în ultima vreme a fost importanța lucrului cu corpul. Eu, și multe alte persoane de lângă mine, sunt o ființă foarte mentală: lucrez cu capul, valoarea maximă este să fiu inteligentă, să am o minte brici, ceea ce este extraordinar. Doar că organismul este neglijat, chiar dacă și el stochează la nivel de celulă toate informațiile, inclusiv traumele și bucuriile.

Există o tehnică de mișcare dezvoltată de americani pentru veteranii de război cu dificultăți de reintegrare și gestionare a traumei. Asta folosesc și eu pentru că, uneori, doar psihologul nu ajută. Iar pentru mine, cel puțin, mișcarea a funcționat bine.

Trebuie să recunosc că, la început, nu înțelegeam feminitatea, iar primul instinct a fost să o descopăr cu capul. Cum? Chemam femei care să vorbească despre feminitate, să pot înțelege. (râde) Cum s-ar zice: arată-mi exact ce însemnă feminitatea, cu ce se măsoară, unde se află. Una dintre tipele cu care a lucrat, Adela Haru, mi-a amintit cum eram la început  și cum încercam să percep cu mintea și să înțeleg feminitatea. Recunosc, o înțelegere profundă a venit treptat, după o muncă de luni de zile, iar la început a fost mentală. Dar este ok, așa se face: cu pași mici ajungi la tine.

Pentru mine, mișcarea a însemnat să dansez, free-flow. Pun muzică și las să iasă la suprafață sentimentele. Îmi pun niște melodii care simt că mă impactează, dansez cum vreau eu, închid ochii și-mi dau voie.

Încearcă asta și o să simți cum reușești să te conectezi cu tine și să descoperi că există acolo multă furie!

Femeile au destul de multă furie reprimată, acumulată generațional, și uită-te în jur: vrei să vinzi roți, pui o femeie dezbrăcată pe camion, vrei să vinzi ceramică, la fel, dar, concomitent cu asta, nu ne dăm voie să ne bucurăm de sexualitate în adevăratul sens al cuvântului.

În plus, fac yoga, cred că de când s-a născut Alex. Anul trecut am început la mine acasă, împreună cu o prietenă, profă de yoga, o serie de întâlniri, miercurea. Și, apropo de schimbarea pe care o poți produce în lumea ta, am dat anunț pe grupul localității, comuna Berceni, unde locuiesc, și în scurt timp am ajuns un grup serios de femei care fac yoga.

De când am mers în Thailanda, anul trecut, pentru o lună, am descoperit și tai-chi-ul. Am mers la Tao Garden, un loc renumit în lumea feminității. Acolo se pun bazele pentru multe dintre practicile specifice, una dintre ele fiind cea cu ou de jad.

Eu am făcut un training cu ou de jad și stând în acest resort, dimineața și seara am asistat la diverse exerciții.

Ce înseamnă această practică cu ou de jad?

Este o manieră de lucru care implică un ou dintr-un mineral, jad, cuarț, ametist sau ochi de tigru, care se introduce în vagin și cu care lucrezi. Ideea este că pleci de la credința că vaginul este o zonă reflexo, așa cum este talpa și, lucrând cu oul, îți întărești zona respectivă, ca și cum ai masa-o.

În același timp, pântecul, chakra doi, este zona de putere a femeilor. Aici este casa feminității și a senzualității. Lucrezi la acest nivel, deci ajungi să creezi energie, o aduci acolo și o acumulezi.

O altă idee este că atunci când te naști ai un anumit nivel de energie pe care îl dezechilibrezi cu o alimentație nesănătoasă, cu oboseală și stres, așa încât organismul ajunge să ruleze energie din cea vitală. Tehnica asta și prezența oului mineral refac parte din nivelul de energie necesar.

Tehnica în sine este destul de complexă, dar presupune mișcarea oului prin anumite zone, urcă-coboară. În Thailanda eu am învățat cum se face. Sigur, este un proces dificil, care necesită timp de asimilare.

Practica este una veche și vine de la curtezanele din China, care îl foloseau pentru scopurile sale practice: un vagin tonifiat este controlat conștient, iar asta poate oferi o plăcere remarcabilă. (râde) Făcea parte din evantaiul de abilități pe care curtezanele trebuia să le aibă. Dar, dincolo de beneficiile fizice, există și aceste achiziții de energie despre care eu pot să-ți spun că mi-au folosit.

Pentru mine, feminitatea nu este despre a purta cercei sau, mai bine zis, nu mai este doar despre asta. Feminitatea este despre cum te simți tu în pielea ta, despre a te simți bine și a avea energie.

Primul nostru model de feminitate este mama și, la maturitate, ajungem să facem ca ea sau total opus ei, fiindcă nu ne-a plăcut ce am văzut acolo. Dar ajungi să fii așa din motive greșite: nu pentru că tu crezi că e bine așa, ci pentru că ți-e frică de lipsa de putere pe care ai văzut-o la mama.

Sigur, și asta îți dă energie, dar mai multă forță primești când îți asumi decât atunci când faci ceva în ciuda a altceva. Ce vreau să spun este că, indiferent de practica pe care o alegi, mind-fulness, feminitate ori altceva, primul pas sănătos este de a deveni conștientă.

Cine erai tu înainte de a crea Serile de feminitate?

Eram o feministă și o activistă pentru toate cauzele care implicau nedreptate, pe alocuri intolerantă cu oricine nu înțelegea cauza mea, ”cum să nu vii la proteste, pe bune?”. (râde) Între timp mi-am dat seama că oamenii aleg să se implice în diferite alte moduri și asta este ok.

Cert este că am avut dintotdeauna, cred că de la părinți, acest simț al justiției și un dezgust față de hoție: nu poți să-ți permiți să furi pe cineva, chiar dacă ți se oferă oportunitatea.

Mi-a rămas de la tata, pentru că știi că luăm de la părinții noștri ce vedem că sunt ei, nu ce ne spun ei să fim, ideea că nu pot să las pe cineva să mă fure pe față. Îl văd și acum cum se certa cu administratorul în niște ședințe de bloc pentru că în fiecare lună se cumpărau mături pe bandă rulantă. Lucru pe care l-am făcut și eu în blocul unde m-am mutat cu soțul meu, când am văzut că administratorul lua bani de la toate firmele care își făceau reclamă pe clădirea noastră, magazinul de la parter consuma curent electric din bloc fără să plătească un sfanț, iar asta mă revolta profund. Așa că am început să vorbesc cu oamenii, ne-am adunat într-un grup și am încercat să luăm măsuri.

Acum, la mine în comuna Berceni, sunt singura care cere bilet la microbuz și le spun tuturor să o facă pentru că doar așa ne putem garanta un minim confort. Altfel vom continua să circulăm înghesuiți și frustrați.

Fac toate astea și pentru copilul meu. De ce spun așa? Eu am convingerea că îl voi crește ok, noi vom fi ok, dar nu aș vrea ca lumea în care va ajunge să trăiască, Bucureștiul, România de peste 15 ani să fie indiferentă ș indolentă.

Există o atitudine la părinții din zona middle-class: dacă nu mi se întâmplă mie, e ok. Noi să fim bine, restul nu ne privește. Eu nu sunt de aceeași părere pentru că nu vreau să îl cresc pe Alex în ideea de a pleca din țară, ci în ideea de a trăi aici. Și nu vreau să devină adult într-o societate intolerantă ori nepăsătoare, complet golită de simțul justiției sau al asumării de sine.