Noutăţile festivalului „Les Films de Cannes à Bucarest”
Scene bulversante, care sondează adâncul pasiunilor umane, vor putea fi urmărite pe marile ecrane la Bucureşti şi în ţară în cadrul festivalului „Les Films de Cannes à Bucarest”. Evenimentul va începe pe 14 octombrie şi va prezenta cinefililor cele mai apreciate filme ale momentului până pe 23 octombrie 2016. Biletele vor fi puse în vânzare începând din această săptămână şi pot fi achiziţionate de aici.
Dacă săptămâna trecută aminteam aici că festivalul va aduce pentru cinefilii români cel mai nou film al lui Xavier Dolan, continuăm prezentarea selecţiei pe care o veţi putea urmării la jumăatatea lui octombrie cu invitatul special al festivalului. Acesta este regizorul francez Alain Guiraudie, renumit pentru thriller-ul erotic L’Inconnu du lac. Cineastul îşi va prezenta noul film, Rester Vertical, considerat de presa internaţională filmul-şoc al ediţiei de anul acesta a Festivalului de la Cannes. El se alătură celorlalţi invitaţi anunţaţi deja, regizorul israelian Eran Kolirin, care vine cu Beyond the Mountains and Hills, şi cineastul turc Mehmet Can Mertoğlu, care va vorbi despre debutul Album, distins cu Prix Révélation France 4 în Semaine de la Critique.
„Primul şoc din festival”, titra Le Nouvel Observateur despre Rester Vertical, descriind filmul ca pe „o fabulă imposibil de rezumat, pe cât de ciudată, pe atât de queer, mai deraiată şi mai fantezistă decât fabulosul film care l-a propulsat pe cineast acum trei ani”. Una dintre revelaţiile anului în cinema-ul francez, actorul Damien Bonnard joacă rolul unui scenarist fără inspiraţie, care pleacă în căutarea lupului în munţii din sudul Franţei. Acolo o întâlneşte pe Marie, care îi dăruieşte un copil, apoi îi abandonează. Rămas cu un copil în braţe şi trecând printr-o serie de întâmplări bizare, el încearcă să rămână în picioare. Scene de sex explicite şi o naştere naturală filmată i-au adus titulatura de „film-şoc”, criticii francezi comparându-l cu filmele lui Pier Paolo Pasolini.
Scenaristul şi regizorul Alain Guiraudie (52 de ani) realizat cinci lungmetraje şi a adunat patru selecţii la Festivalul de la Cannes. În 2001, mediumetrajul Ce vieux rêve qui bouge, prezentat în Quinzaine des Réalisateurs, a fost decretat de Jean-Luc Godard „cel mai bun film de la Cannes”. În 2009, a revenit în aceeaşi secţiune cu Le Roi de l’évasion, iar în 2013, a câştigat Premiul de regie Un Certain Regard cu L’Inconnu du lac, prezentat la Les Films de Cannes à Bucarest de actorul Christophe Paou. La Bucureşti, Alain Guiraudie va răspunde curiozităţilor publicului şi presei despre noul său film.
Scene bulversante are şi comedia neagră Ma Loute, noul film din competiţia de la Cannes al lui Bruno Dumont (P’tit Quinquin, L’Humanité), un autor aparte pe care Les Films de Cannes à Bucarest l-a celebrat în ediţiile anterioare. „Romeo şi Julieta la canibali şi consangvini”, titrează Le Monde, apreciind umorul şi stilul unic al lui Dumont. În centrul filmului de epocă, o devoratoare poveste de dragoste între Ma Loute, fiul unei familii de pescari, şi Billie, fiica unor burghezi bogaţi şi decadenţi. Distribuţia e unul dintre atuuri: Juliette Binoche, Fabrice Luchini, Valeria Bruni Tedeschi, Jean-Luc Vincent şi Raph.
Despre pasiuni interzise vorbeşte un alt film de epocă din competiţia canneză, Mal de pierres / From the Land of the Moon (r. Nicole Garcia), cu Marion Cotillard şi Louis Garrel pe afiş. Cotillard joacă rolul unei tinere căreia părinţii i-au ales soţul şi care se încăpăţânează să-şi trăiască visul de a găsi iubirea adevărată într-o epocă în care acest lucru e considerat scandalos. Sau semn de nebunie.
Tot în premieră în România, cinefilii vor urmări un alt film de epocă aflat în cursa pentru Palme d’Or: thriller-ul erotico-psihologic The Handmaiden, de Park Chan-wook (Oldboy, Thirst), distins la Cannes cu Prix Vulcain de l’Artiste-Technicien. Celebrul regizor sud-coreean adaptează romanul Fingersmith, de Sarah Waters, mutând acţiunea din epoca victoriană în Coreea anilor 1930, în perioada ocupaţiei japoneze. O slujnică vine pe o moşie întinsă, stăpânită de o femeie şi de unchiul ei tiranic, cu un plan secret. Totul merge conform planului, până când cele două femei descoperă emoţii neaşteptate. Din cauza scenelor de sex, filmul este interzis celor sub 18 ani, în anumite ţări.
Un alt autor asiatic celebru, regizorul japonez Hirokazu Kore-eda, revine cu After the Storm, „o odă dureros de frumoasă adusă complexităţilor tacite din viaţa unei familii”, cum o numeşte The Telegraph. Proiectat în Un Certain Regard, filmul are în centru un bărbat divorţat, rămas fără bani pentru pensia alimentară, care încearcă să-şi găsească locul în viaţa alor săi şi a fiului său. În ajutorul lui vine un taifun care forţează întreaga familie să petreacă o noapte împreună. Precedentul film al lui Hirokazu Kore-eda, Like Father, Like Son, a câştigat Premiul Juriului la Cannes în 2013.
Festivalul Les Films de Cannes à Bucarest va avea loc în Bucureşti la Cinema Pro, Cinema Elvire Popesco, Cinema Muzeul Ţăranului şi Sala Auditorium a Muzeului Naţional de Artă al României. Pentru prima dată, vor avea loc proiecţii concomitente cu filmele selectate şi la Cluj-Napoca, Iaşi şi Timişoara.