Prima construcţie a lui Antoni Gaudí, se va deschide pentru public - LIFE.ro
Sari la conținut

Prima construcţie a lui Antoni Gaudí, se va deschide pentru public

Situată în cartierul Gracia din Barcelona, Casa Vicens a fost cumpărată de Mora Banc, companie ce a investit aproximativ 4 milioane de euro în reabilitarea sa.
Share this article

Prima casă construită de arhitectul catalan Antoni Gaudí, Casa Vicens, va fi deschisă pentru prima dată publicului în toamna acestui an, după ce a trecut printr-un proces de restaurare.

Clădirea a fost construită între anii 1883 şi 1885 şi timp de 130 de ani a fost folosit ca imobil de locuinţe, după cum informează news.ro. Situată în cartierul Gracia din Barcelona, Casa Vicens a fost cumpărată de Mora Banc, companie ce a investit aproximativ 4 milioane de euro în reabilitarea sa.

La finalul lucrărilor, care au durat mai mult decât se aşteptau constructorii, Casa Vicens va fi inaugurată în toamna acestui an, când îşi va deschide porţile pentru vizitatori.

Vizitarea casei va fi completată de o expoziţie permanentă, bazată pe trei teme: istoria proprietăţii, Casa Vicens ca manifest al operei gaudiene şi contextul social, cultural şi artistic în care a existat şi evoluat.

Aceasta este a opta clădire din Barcelona catalogată ca Patrimoniu Mondial Unesco (în 2005) şi ultima din listă care va fi deschisă publicului. Celelalte sunt: Sagrada Familia, Casa Batlló, La Pedrera, Park Güell, Palau Güell, Palau de la Música şi Hospital de Sant Pau, mai informează news.ro.

Istoria clădirii spune că familia Jover a cumpărat casa în 1899 de la văduva omului de afaceri Manuel Vicens. Casa a fost moştenită timp de un secol, până ce a fost vândută grupului bancar pentru o sumă care nu a fost dezvăluită.

În 1925, casa a fost extinsă, după ce familia Jover a angajat un prieten de-al lui Gaudí, arhitectul Joan Baptista Serra de Martínez, să o modifice. Familia dorea să locuiască tot timpul anului în casa care putea fi locuită până atunci doar vara. Astfel, a fost solicitată transformarea ei – au fost create trei etaje independente.

Arhitecţii José Antonio Martínez Lapeña, Elías Torres şi David García au fost responsabili de restaurarea clădirii şi au reuşit să readucă numeroase elemente originale ale creaţiei lui Antoni Gaudí.

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora