Priviţi partea plină a paharului. Invers! - LIFE.ro
Sari la conținut

Indiferent de sezon, întotdeauna se găsesc motive pentru a ciocni un pahar de vin – mai ales la petreceri. Însă unii sunt de părere că paharele de vin obişnuite nu mai au farmecul de altă dată, aşa că s-au gândit să vadă cealaltă parte plină a paharului – la propriu.

Compania britanică Red5 a lansat de curând un item care poate revoluţiona felul în care bem vinul la petreceri. Şi chiar dacă nu va fi un trend care să reziste în faţa „etichetelor”, cel puţin pentru o vreme petrecerile vor fi mai amuzate dacă serviţi vinul roşu în paharele „Upside Down”.

Acestea arată exact ca nişte pahare cu picior pentru vin, însă în momentul în care veţi turna vinul din sticlă, invitaţii voştri vor rămâne uimiţi când vor trebui să bea vinul din partea cu picior a paharului.

„Nu vrem să părem nepoliticoşi, dar punem pariu că dulăpiorul vostru pentru pahare este cam plictisitor. Vom găsi numeroase pahare standard, cu forme stand, aşa cum putem întâlni în orice altă casă. The Upside Down Wine Glass este un element revoluţionar în domeniul designului în sticlă şi vă va răsturna universul cu susul în jos”, spun producătorii acestui obiect cât se poate de neobişnuit.

Paharul este realizat din sticlă calcosodică, are un volum de 375 ml, iar producătorii recomandă doar spălarea manuală. Un pahar „Upside Down” costă aproximativ 10,5 euro şi poate fi comandat direct de pe site-ul companiei.

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora