Sakura cu Răzvan Pascu: Geisha, mister şi tradiţie

Potrivit culturii japoneze, geishele sunt “artizane”, artiste profesioniste care asistă oaspeţii pe timpul anumitor ceremonii. Traducerea mot-a-mot ar fi “femeie a artei”. Geishele stăpânesc arta conversaţiei, sunt gazde perfecte, ştiu să cânte la un instrument şi să danseze. În zilele noastre, în Japonia mai există între 1500 şi 2000 de geishe şi maiko (ucenicele geishei), cele mai multe dintre ele în Kyoto. Aici tradiţia acestei meserii a rămas cel mai bine păstrată, geishele se numesc geiko şi trăiesc în cinci districte. Răzvan Pascu ne-a dus în vizită la cel mai cunoscut dintre ele, Gion.

Unde au loc ceremoniile?

Ceremoniile cu geiko şi maiko au loc în anumite Ochaya (case de ceai). Ochaya oferă încăperea, camera Tatami, mâncarea şi băutura sunt aduse din exterior, în sistem de „catering”. Pot participa doar clienţii fideli, nou veniţii sunt primiţi doar cu recomandarea primilor, pe sistemul de exemplu al cluburilor de golf cu tradiţie. Participarea la o astfel de ceremonie costă aproximativ 1000 de dolari, iar protocolul durează două ore, pe timpul cărora geisha (geiko) si maiko perfomează arta în care au fost pregătite.

Mitul geishei

Există o grămadă de mituri “occidentale” legate de geishe, cel mai popular fiind, se ştie, că de fapt sunt prostituate. Se mai spune că în spatele fiecărui samurai, shogun sau împărat japonez s-a aflat o geisha. Am discutat cu Yuko, ghida noastră japoneză şi mâna dreaptă a lui Răzvan şi am aflat că în trecut, cu sute de ani în urmă, când meseria de geisha şi-a făcut apariţia, prostituţia era legală în Japonia. La acea vreme, geishele erau considerate ca făcând parte dintr-o clasă socială inferioară celei a prostituatelor, acestea din urmă deţinând mai multă putere prin prisma personalităţilor (samurai, shoguni, oameni înstăriţi) la care aveau acces. Aşadar, meseria de geisha a fost clar diferită dintotdeauna de cea de prostituată. Pe măsură ce geishele au devenit un simbol al perfecţiunii culturale şi a artei, multe prostituate s-au auto-intitulat geishe. Asta şi pentru că niciodată meseria de geisha nu a fost licenţiata, nici în prezent neexistând „diplomă” de geisha. Oricine se poate auto-intitula maiko sau geiko, singura garanţie fiind de fapt cunoştinţele şi arta deţinute.

Geisha în zilele noastre

În prezent, pentru ca o tânără să devină geisha, trebuie ca mai întâi să obţină calificarea de maiko (ucenică). Potrivit legii japoneze, orice aspirantă trebuie să fi împlinit 15 ani şi să fi absolvit măcar 9 clase. Tradiţia spune că doritoarele bat la uşa Okiya, casa în care, dacă sunt acceptate, urmează să petreacă următorii ani pentru a se educa în această meserie. Okyia sunt conduse de Oka-san, un soi de mame adoptive ale viitoarelor maiko, traducerea mot-a-mot ar fi „Mami” sau „Mam”. Oka-san supervizează complet instruirea viitoarelor maiko şi acoperă costurile legate de educaţia lor, costuri care ating câteva sute de mii de dolari. Printre cursurile pe care le urmează se numără aranjarea florilor, caligrafie, ceremonia ceaiului, dans tradiţional, instrumente muzicale, jocuri, pictură şi, cel mai important, arta conversaţiei.

După absolvirea cursurilor, maiko sunt obligate să practice încă cinci ani fără a păstra niciun ban, toate veniturile fiind încasate de Oka-san (“Mami”), pentru a acoperi costurile educaţiei şi a trusoului (maiko primesc spre folosinţă de la „Mami” kimonourile, 12 la număr, pentru fiecare lună a anului câte unul, dar şi bijuteriile pentru păr, machiajul pentru faţă, încălţările). După cinci ani, maiko (care vor fi devenit între timp poate geishe) se pot muta şi practica în altă parte.

Autorităţile japoneze încurajează păstrarea tradiţiei geishei. Yuko ne-a menţionat că de curând este permisă angajarea maiko si geishelor în companii, societăţi comerciale, astfel încât să lucreze acolo pe timpul zilei, seara urmând să practice ceremoniile clasice.

La recomandarea lui Răzvan, care este un foarte bun cunoscător de tips&tricks locale, am putut vedea o maiko dansând pentru câteva minute. Hotelul Hyatt Regency din Kyoto organizează în fiecare zi la ora 18,15, un mini-spectacol cu o maiko, care dansează pentru zece minute pentru public.

Performanţa este incredibilă mai ales prin prisma experienţei unei turiste din grupul nostru, Patricia, care a încercat să vadă cum e să fii maiko pentru o oră. În Kyoto există această “atracţie turistică”, costă 150 de dolari, pregătirile (îmbrăcatul, machiatul si aranjatul părului) durează aproape două ore. Costumaţia este compusă din patru rânduri de haine (kimonoul acoperă alte trei rânduri de ţesături), peruca este grea şi dificil de purtat (fiind prinsă cu multe agrafe), paşii pot fi executaţi doar foarte mici, existând riscul de împiedicare. Patricia consideră că a fost o experienţă unică, de neratat, însă foarte dificilă. În acest context, este greu de închipuit că geishele si maiko pot avea şi câteva performaţe pe zi. La finalul serii, întreaga ţinută (inclusiv machiajul) este dată jos, pentru ca în ziua următoare totul să înceapă de la capăt.