Şoapte de călătorie – drumuri, şicane, înălţimi

Cutreierăm ocazional pe drumurile „altora” sau urmărim cu priviri flămânde lung metrajele care ne înfăţişează străzi asfaltate – oglindă, temeinic marcate şi respectate de participanţii la trafic ca pe un bun comun, care merită respect.

Ridicăm apoi pumnul către orânduirea care ne-a promis şi nu ne-a dat, către istoria care nu s-a scris cu literele dorite de noi. Imediat după aruncăm injurii către o ea sau un el care nu a semnalizat când a schimbat direcţia, încercăm să fugim din calea unui „zmeu” care se vede regele neîncoronat al şoselelor sau strângem pumnii cu furie când o distanţă mică devine mult prea mare ca timp.

Avem însă o dorinţă unanimă: autostrăzi „ca în America” şi curtoazie în trafic „ca în Vest”. Asta până ne apucă setea de adrenalină şi ne mândrim cu Transfăgărăşanul personaj-de-Top Gear şi cu bătrâna Transalpină filă-de-istorie.

Până ne reglăm problemele de ordin naţional, ne putem arunca un ochi în curţile vecinilor lumii spre zece aleatoriu alese drumuri care atrag prin pitoresc, periculozitate sau pur şi simplu prin unicitatea locului care le găzduieşte sau a numelui greu de pronunţat.

Pornim în China pe cei puţin sub 100 km ai drumului muntos Tianmen ( Tianmen Mountain Road ) şi găsim un peisaj mirific de-a lungul celor 99 de viraje. La o socoteală de copii ne putem doar imagina ce înseamnă ca la aproape fiecare kilometru parcurs să ai câte un viraj de dreapta. Sau de stânga…

Mai zăbovim puţin în China ca să facem cunoştinţă cu un modest personaj de film ( da, chiar a fost cadrul unor scene atent regizate ) şi veritabilă atracţie turistică actuală: Tunelul Guoliang. Dat în folosinţă în 1977, fiorosul de 1,2 km lungimeşi 4 metri lăţime a fost dăltuit în stâncă de o mână de ţărani ambiţioşi, 13 mai exact, care şi-au vândut proviziile greu agonisite ca să procure materiale şi unelte. Metodele rudimentare de lucru i-au „ajutat” să înainteze cu un metru la fiecare trei zile, însă ambiţia a ieşit biruitoare în lupta cu neputinţa chiar şi atunci când unul dintre ei şi-a pierdut viaţa pe neobişnuitul şantier.

Le Passage du Gois nu este numele vreunui refugiu tainic pentru îndrăgostiţi ci este un drum de 4,125 Km din Franţa care îşi poartă mândru unicitatea: care altul ca el mai este inundat de două ori pe zi de apele refluxului, fiind totodată gazdă pentru o întrecere de…alergat!

Virăm brusc spre o altă vedetă Top Gear şi BBC: Yungas Road, bolivianul numit macabru şi „Drumul Morţii”, cel mai periculos din lume în 1995 după standardele unora. În ciuda vieţilor pe care le răpeşte fără milă, este preferatul celor care vânează condiţii de pedalat extrem – mult mai faimosul Tour de France rămânând doar un copil răsfăţat în faţa personajului de faţă.

Rămănem în sfera „dark” şi pornim pe Kolima zis şi „Drumul Oaselor”, rusul construit de prizonierii ale căror rămăşiţe au fost integrate în materialul folosit la pavare, ca un infinit prinos adus călătorului.

Schimbăm registrul şi turăm motorul pe Hana, o bijuterie de 103,6 km a Hawaii-ului care mângâie coasta ca mai apoi să se retragă sfioasă prin hăţişurile pădurilor tropicale în cele 620 de viraje ale sale. Mai multe cifre? Dintre cele 59 de poduri, 46 au sens unic – nicio problemă de altfel pentru localnicii senini sau pentru oaspeţii cuprinşi parcă de mirajul locului ( că tot vorbeam de curtoazie la început ).

Exotica Indie, regăsirea spiritualităţii pentru unii, îl poartă cu mândrie pe Kardung La – drumul care a servit istoriei purtând caravane şi pelerini dar şi ororilor, când a tranzitat materiale de război către China.

Facem un pas îndrăzneţ pe hartă şi zămbim preţ de 8,3 km pe Atlantic Ocean Road, norvegianul propus iniţial ca drum feroviar, scuturat zdravăn de 12 furtuni în timpul construirii şi rămas semeţ ca platou de filmare pentru reclame auto şi pentru cei care încă îl consideră cel mai potrivit drum pentru călătorii pur şi simplu.

Nu tocmai un drum sau o autostradă în adevaratul sens al cuvântului, Millau Viaduct ne priveşte din Franţa cu aerul său imperial: ba pare că pluteşte deasupra norilor, ba încearcă să îi atingă într-un act de magie „inginerească”. Şi nu e chiar o aparenţă: dacă la deschidere în 2004 erau cel mai înalt pod din lume, încă este mai înalt decât Turnul Eiffel, făcându-i pe cei mai emotivi să aibă respiraţia măcar puţin accelerată sau întreruptă, după caz.

Şi ajungem în Alaska unde Autostrada Dalton este doamna solitară a întinderilor reci, fiind considerată pe bună dreptate unul dintre cele mai izolate drumuri din SUA. A te încumeta să o parcurgi este o loterie: nu vei şti niciodată dacă vei „câştiga” bucăţi de gheaţă, ruperi de pavaj sau… urşi polari aflaţi în tranzit. De aceea oaspeţii săi sunt sfătuiţi să poarte un minim de bagaj de „supravieţuire”. Vei avea şi un bonus: lungimea de 666 Km. Nu sună tocmai încurajator dacă drumul tău este tocmai în direcţia aceea şi mai eşti şi măcar puţin superstiţios, nu?

Pentru moment voi parca. Nu că m-ar fi obosit călătoria. Într-o lume aflată într-o continuă mişcare în care timpul pare a se fi comprimat, tot vom putea căuta şi găsi pretexte şi resurse de a străbate cu drag drumurile cunoscute ca fiind cele mai sigure sau dimpotrivă, de a căuta cărări noi când drumul pare a fi doar o fundătură.

Sper că v-a plăcut. Fiecare are cu siguranţă propriile „şoapte de călătorie”…

Andreea Militaru este Guest Writer pentru life.ro şi dacă esti curios să o cunoşti mai bine, poţi încerca Just Words, platforma pe care continuă să-şi aştearnă gândurile, ideile şi întâmplările.