Vinul din Asia poate deveni o neaşteptată concurenţă pentru cel românesc

Avem istorie, avem cultură a vinului, avem tradiţie, nu avem viziune, dar avem concurenţă! Şi ce concurenţă! Nu vreau să vă vorbesc astăzi despre competiţia tradiţională, europeană, sau de „vechea lume nouă”, ci de una care vine puternic din urmă, din ţări pe care le credeam foarte departe de „wine culture”.

La „Asia Wine Trophy”, am participat la unul dintre cele mai interesante masterclass-uri din „lumea nouă a vinului”, prezentat de colegul nostru Denis Gustin. Am rămas surprinsă cât de tare s-a dezvoltat industria vinului în Asia, în ţări în care nici nu credeam că se poate produce vin.

În Asia, vinul este produs în 13 ţări. China domină de departe clasamentul şi este în creştere continuă, dar sunt unii care plasează zona pe locul 7 în lume, cu câteva voci care o aşează chiar pe poziţia a 2-a.

China are cea mai veche istorie a vinului, de peste 2000 de ani, dar o creştere semnificativă s-a produs în ultimii 20 de ani şi numără acum peste 600 de crame, cu un total de 70.000 hectare de vie, în 25 de provincii, multe dintre ele de dimensiuni foarte mari. Producţia locală reprezintă 80% din piaţa de vin, iar, dacă iniţial concentrarea a fost pe zona estică, mai apoi, extinderea către vest s-a produs rapid.

Pe locul 2, la mare distanţă, e Japonia, aceasta producând 10% din cât produce China. În Ţara Soarelui Răsare, producerea vinului a început târziu, prin anii 1800. Însă Japonia are cel mai mare consum de vin pe cap de locuitor din Asia: 4 litri. Acum are 243 de crame, iar producţia locală acoperă 30% din piaţă. Cramele sunt de dimensiuni mici, orientate către calitate şi diversitate şi în total au o suprafaţă de 2389 hectare, cu o producţie medie de aproximativ 10 tone la hectar. De asemenea, deţine cea mai mare diversitate de soiuri de struguri pe rod din Asia: în jur de 109. Soiurile sunt unice, adaptate altitudinilor mari, ca Yamabudo sau Koshu (un vitis vinifera local) – ce reprezintă 17% din totalul plantaţiilor şi Muscat Bailey, un hibrid local, ce ocupă 15%.

India vine puternic din urmă şi ocupă locul 3, în creştere rapidă. Cu o lungă istorie în cultivarea strugurilor, dar una scurtă în producerea vinului, la această oră are 2500 hectare de vie, reprezentând 2% din suprafaţă totală cultivată. Există 90 de crame în total, majoritatea mai tinere de 20 de ani, reprezentând 90% din piaţă. Geografic, plantaţiile sunt în 2 state: Maharashtra (Nashik and Pune) şi Karnataka (Bangalore).

Am avut ocazia să încerc şi vinurile indiene. Impresionante! Mi-au plăcut mult cele de la Grover, un producător cu 2 crame, una lângă Mumbai şi cealaltă în Bangalore. De la prima, am degustat un Sauvignon Blanc făcut sub bagheta lui Michel Rolland – cred că nu e cazul să vă zic mai multe – un Sauvignon clasic aşadar. De la cea de-a două am gustat un spumant făcut din Chenin Blanc, superb!

În ordine urmează Thailanda, Coreea de Sud, Taiwan, Vietnam şi Indonezia (Bali). În Thailanda, prima cramă a fost înfiinţată în 1980, iar industria este la scară mică – 10 crame în total, în schimb este pe locul 4 în Asia. Prin asociaţia producătorilor „Thai Wine” s-a stabilit un sistem local de autentificare, unic în Asia. Ei sunt pionierii în „viticultură tropicală”. Soiurile iniţial cultivate au fost Syrah şi Chenin Blanc şi acum diversitatea soiurilor se extinde. Pokdum şi Malaga Blanc sunt singurele soiuri locale.

În Indonezia, doar Bali are o istorie mai recentă, cu 6 crame, din care 2 cultivă soiuri locale, celelalte soiuri internaţionale. Soiuri locale sunt Belgia (Muscat de Alexandria), Alphonse Lavallee şi Probolinggo Biru. În Asian Wine Review 2017 „Hatten Wines” a câştigat titlul de „Crama Anului” şi unul pentru „Cel mai bun Spumant”. Aşa că dacă vacanţele vă poartă într-una din aceste destinaţii exotice, veţi ştii ce să beţi…

În Coreea de Sud sunt 120 de crame, dintre care doar jumătate folosesc soiuri de struguri pentru vin. Istoria a început cu Sanmeoru (strugure sălbatic de munte) şi din alte fructe de vin, precum Bok-boon-ja. Vitis vinifera are un succes limitat, mai mic decât hibrizii Campbell Early şi Muscat Bailey, în 2 regiuni: Yoiung-Dong şi Young-Cheon. Am degustat vinurile coreene: au o dulceaţă amestecată cu o amăreală, nişte arome ciudate pe care nu am reuşit să le plac. Nici cu vinul din crizanteme nu m-am descurcat mai bine, dar exotic a fost sigur.

Alte ţări, cu suprafeţe foarte mici şi cu câteva crame fiecare, sunt Myanmar (Burma), Cambogia, Nepal, Bhutan şi Sri Lanka. Urmează Hong Kong-ul.

Concluziile sunt foarte clare: piaţa Asiei este în creştere, în timp ce piaţa globală este în descreştere. Consumatorul local descoperă vinurile locale şi este încântat. Producătorii se asociază şi reglementează piaţa şi producţia, participă la evenimentele internaţionale şi, pe cale de consecinţă, apar scriitori de vin şi profesori ce educă consumatorul interesat să descopere vinuri noi.

Nu m-ar mira ca despre aceste pieţe să învăţăm mai repede decât despre vinurile noastre în publicaţiile de profil, ţinând cont de viteza cu care se mişcă. Aşa că noi, producătorii români, ori facem ceva pentru a fi mai prezenţi şi promovaţi, ori toţi banii cheltuiţi până acum vor fi ca şi aruncaţi în următorii 15-20 de ani.