A devenit vinul sec o nouă modă?
Nu te poţi juca cu gustul omului, zice o veche vorbă românească, aşa că m-am gândit să pun azi pe tapet următoarea întrebare: soiurile noastre aromatice (Tămâioasa Românească, Grasa de Cotnari, Busuioaca de Bohotin, Şarba etc.) sunt menite să fie vinificate în dulce, sau le şade la fel de bine şi în sec? Tradiţia românească zice că e bine să fie dulci, dar tendinţele de pe piaţa actuală a vinului înclină mai degrabă către sec. Unde să fie, oare, adevărul?
Eu aş lărgi puţin sfera discuţiei întrebând: a devenit vinul sec o nouă modă? Înainte de a da un posibil răspuns, vreau să vă fac o confesiune: personal, am aderat de mult la grupul celor care cred că vinul roşu nu poate fi decât sec. În ceea ce priveşte vinul alb, însă, simt că trebuie să-mi nuanţez puţin opinia.
De ce ne plac vinurile aromatice dulci? Greu de spus, putem doar presupune… Poate că notele aromatice şi zahărul rezidual formează un tot unitar indestructibil? Poate că aromele intense din nasul unui vin dulce ne fac să ne dorim o confirmare a zahărului şi în gust? Poate că aşa am fost crescuţi de mici?
De ce ne plac vinurile aromatice seci? Şi mai greu de spus… Poate fiindcă sunt vinuri care ne surprind prin contrastul între nas şi gust? Poate fiindcă nu am avut şansa să gustăm aşa ceva decât în ultimii ani? Poate fiindcă sunt la modă?
La urma urmei, fiecare cu gustul lui!
Că ne place vinul alb sec este, în mod evident, un semn de normalizare a gustului. Periculos este însă faptul că am început să demonizăm vinul alb dulce. Vreau să vă mai fac o confesiune: pe lista celor mai fabuloase vinuri pe care le-am degustat vreodată sunt şi câteva albe dulci din Franţa (vinuri botritizate din zona Sauternes), Germania (Eiswein din Riesling de Rin) sau Ungaria (Furmint din regiunea Tokaj).
Care ar fi concluzia? Iubesc Tămâioasa Românească dulce! Şi cea seacă ce cusur are? Nici unul, doar că e al naibii de greu de asociat cu gastronomia.
Pe aceeași temă
Citește mai multe
