“Călătoria”, piesa de teatru care se joacă într-un autobuz
V-aţi imaginat vreodată un spectacol de teatru într-un autobuz? Teatrul Nottara din Bucureşti are o astfel de piesă, numită ”Călătoria”, care se joacă pe parcursul unei călătorii de două ore cu un autobuz supraetajat. Gândit de scriitorul Constantin Abăluţă, ”Călătoria” – în regia lui Gavriil Pinte şi cu scenografia realizată de Roxana Ionescu – a fost realizat în vara lui 2015 pe baza unor texte în proză şi a unor poeme semnate de Abăluţă. Ceea ce a rezultat este o adorabilă piesă despre o călătorie-terapie, un ceasornicar şi fiul său rătăcitor, o elice şi un grup histrionic. Spectacolul, un musical amuzant cu compoziţii originale de Ioan Dobrinescu ce sunt interepretate de Ansamblul ”Konick”, aminteşte de opera unor scriitori avangardişti precum Daniil Harms şi Urmuz-Demetru-Demetrescu-Buzău.
Primele două dintr-o nouă serie de reprezentaţii vor avea loc pe 14 iunie şi 19 iunie, “Călătoria” începând de la Institutul Maghiar Balassi, continuând pe Bulevardul Lascăr Catargiu, Piaţa Romană, Piaţa Victoriei, Bulevardul Aviatorilor, Bulevardul Mareşal Prezan, Arcul de Triumf, Bulevardul Kiseleff şi finalizându-se la Institutul Balassi. Vor exista câteva orpiri, ca în fiecare călătorie, ce vor coincide cu anumite scene din piesă, ultima scenă urmând să fie jucată în afara autobuzului, în Piaţa Victoriei. Distribuţia spectacolului este alcătuită din Ion Haiduc, Ion Grosu, Dani Popescu, Anca Bejenaru, Cristian Nicolaie, Ioana Calotă, Felicia Gozman Pinte, Cristina Juncu şi Alexandra Aga.
Cei care vor să aibă parte de o experienţă aparte în materie de teatru, îşi pot procura biletele de la Agenţia de bilete a teatrului Nottara şi de pe site-ul instituţiei. Doar un număr de 34 de “pasageri” se vor îmbarca în această incitantă “călătorie”.