Cannes 2018: premii, momente, ţinute - LIFE.ro
Sari la conținut

Cannes 2018: premii, momente, ţinute

Deşi mulţi au spus că ediţia din acest an a Festivalului Internaţional de Film de la Cannes a fost una mai mult politică decât artistică, filmele recompensate de juriu au dovedit contrariul.
Share this article

Deşi mulţi au spus că ediţia din acest an a Festivalului Internaţional de Film de la Cannes a fost una mai mult politică decât artistică, filmele recompensate de juriu au dovedit contrariul. Unii se aşteptau ca juriul, prezidat de actriţa Cate Blanchett şi format în majoritate din femei, să recompenseze, cu marele premiu, măcar unul din cele două filme regizate de femei ce au fost foarte bine primite la Cannes: ”Capernaum”, al libanezei Nadine Labaki, despre viaţa emigranţilor din Beirut (care a luat totuşi premiul juriului); sau ”Girls of the Sun”, al franţuzoaicei Eva Husson, despre un grup de femei curde care luptă împotriva extremiştilor captori.

 

Premii

 

Foto: Hepta

Blanchett şi colegii de jurizare au oferit, în schimb, Palme d’or (cel mai râvnit premiu din festival) unei bijuterii cinematografice, drama japoneză ”Shoplifters”, despre doi spărgători (fiul şi tatăl lui), scrisă şi regizată de Hirokazu Kore-eda, cineast aflat pentru a şaptea oară în competiţie la Cannes (unde a mai fost premiat  în 2013, pentru „Like father, like son”).
„Cred că lumea este un loc foarte politic şi mass-media foarte repede transformă problemele umane în chestiuni politice. Şi am făcut un pact că ne vom uita la fiecare film ca la o operă de artă în sine. Am încercat să excludem politica din alegerilor noastre şi să alegem lucruri care ne-au impresionat… „, a declarat Cate Blanchett motivând alegerea juriului şi spulberând astfel orice fel de speculaţie.

Pe acelaşi criteriu a fost recompensat şi “BlacKkKlansman“, al americanului Spike Lee, care spune povestea reală a unui poliţist de culoare din Colorado ce se infiltrează undercover în Ku Klux Klan, în anii 70. Iar lista continuă cu „Cold War„, al lui Pawel Pawlikowski, care a primit premiul pentru regie; „Heureux comme Lazzaro„, de Alice Rohrwacher, şi „3 Faces„, de Jafar Panahi – ambele câştigând premiul pentru cel mai bun scenariu; Marcello Fonte, care a primit premiul pentru interpretare masculină (rolul din „Dogman”, de Matteo Garrone); Samal Yeslyamova, premiată pentru cea mai bună interpretare feminină (rolul din „Ayka”, de Sergey Dvortsevoy); „Grans/ Border„, de Ali Abbasi, recompensat cu Marele Premiu la secţiunea Un Certain Regard; „Girl„, de Lukas Dho, premiat cu Queer Palm, s.a.m.d.

Cea de-a 71-a ediţie a festivalului a avut şi suprizele sale iar una din ele a fost crearea unui Palme d’or special, oferit regizorului franco-elveţian Jean-Luc Godard, pionier al cinematografiei franceze care, culmea, nu a câştigat niciodată Palme d’or, deşi a fost nominalizat de vreo nouă ori de-a lungul timpului.

 

Momente 

 

Foto: Hepta

Cum bine ştiţi, festivalul a avut şi momentele lui spumoase: apariţia lui Cate Blanchett în rochia neagră Armani Privé, pe care a purtat-o şi la Globurile de Aur din 2016 şi pentru care a optat acum, la Cannes, în semn de sprijin al sustenabilităţii în modă; felul în care au interacţionat Cate Blanchett şi Kristen Stewart (despre care se ştie că e bisexuală şi care a sorbit-o din priviri pe venerabila ei colegă); protestul lui Stewart la adresa codului vestimentar ce impune purtarea de tocuri, aceasta renunţând, la un moment dat, la perechea Louboutin pentru a urca desculţă scările; mărturisirea şocantă făcută de actriţa italiană Asia Argento care, în timp ce a înmânat premiul pentru cea mai bună actriţă, a recunoscut că a fost agresată sexual de către Harvey Weinstein („În 1997 am fost violată de Harvey Weinstein la Cannes. Aveam 21 de ani. Acest festival era terenul lui de vânătoare…”).
Ediţia festivalului a fost, de altfel, puternic angajată pentru promovarea egalităţii de gen, organizatorii punând la dispoziţie, pentru prima dată, chiar şi un număr de telefon la care să fie denunţate eventuale acţiuni de hărţuire şi agresiune sexuală.

 

Ţinute

 

Foto: Hepta

Vedetele au strălucit pe covorul roşu, ţinutele simple sau extravagante creând un spectacol în sine la festival. De la ţinutele elegante ale lui Blanchett (aşa cum a fost costumul negru cu dantelă purtat la proiecţia filmului „Capharnaum” sau fusta ,,etajată”, marca Givenchy), creaţiile vestimentare reprezentative stilului androgin purtate de Stewart, rochia cu scânteiri metalice a Vanessei Paradis, rochia marca Vivienne Westwood cu personaje de culoare din ”Star Wars”, purtată de Thandie Newton, şi până la rochia diafană de culoare violet, semnată de Dior şi purtată de Emilia Clarke (actriţa din ”Game of Thrones”).

Una peste alta, ediţia din acest an a Festivalului de la Cannes a fost una reuşită, cu ”premii politically correct”, cum le-a numit Irina-Margareta Nistor, cu mesaje puternice privind egalitatea de gen şi lupta împotriva hărţuirii de orice fel, cu oameni frumoşi, apreciaţi pentru talentul şi atitudinea lor, şi nu în ultimul rând, cu filme unul şi unul care, graţie calităţii lor, au depăşit numeric premiile puse la bătaie de festival.  

Share this article

Citește mai multe


Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la proprietarul platformei
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans. Câți bani au ajuns la fondator
La doar 18 ani, fata cea mare a Rocsanei Marcu câștigă 10.000 de euro pe lună! Cu ce se ocupă tânăra în Dubai
Rocsana Marcu și-a reinventat viața și cariera, mutându-se în Dubai și deschizându-și un business în imobiliare de lu...
Horoscop săptămânal: Care este ziua ta norocoasă în funcție de zodie în săptămâna 8-14 decembrie 2025?
Care este ziua ta norocoasă în funcție de zodie în săptămâna 8-14 decembrie 2025
Veste rea pentru milioane de seniori. Pensiile devin ”o povară” pentru Poșta Română
Directorul general al Poștei Române, Valentin Ștefan, spune că distribuirea pensiilor și a ajutoarelor sociale a deve...
Superalimentul care stimulează circulația și elimină retenția de lichide
Alimentele bogate în fier și sărace în sodiu joacă un rol esențial în sănătatea circulației sanguine și în eliminarea...
Câinele vă poate simți boala înainte să o faceți voi. Secretul celui mai bun prieten
Câinele vă poate simți boala înainte să o faceți voi. Cu mult înainte ca oamenii să simtă primele semne ale unei stăr...
ULTIMA ORĂ! Elena Udrea a izbucnit în lacrimi în fața judecătorilor. Ce verdict a aflat azi!
Doar ei doi în prima zi de școală, doar ei doi în ultima. Adrian Alexandrov și-a însoțit fiica la serbarea de final d...
Spune-le și altora