Cât costă o vacanță în Scoția? Un calcul de preț pentru o vacanță cu cortul și una la hotel
Cât costă o vacanță în Scoția, țara dealurilor înverzite străbătute de cascade luxuriante, a legendelor cu monștri ce locuiesc pe fundul lacurilor, a pietrelor străvechi și mistice și a cerului auriu ce stă pe fundalul unei mări furtunoase? Parcă nici nu mai contează costul, nu?
Chiar dacă valoarea lirei englezești a scăzut destul de mult în ultimii ani, tot e greu să organizezi o vacanță în Scoția la prețuri reduse. Cu toate acestea, în funcție de disponibilitatea ta, este posibil că te bucuri de câteva zile minunate pe acest tărâm de poveste. Totul e să nu fii prea pretențios atunci când bugetul nu este foarte generos. Dar să vedem…
Cât costă o vacanță în Scoția: Cazarea
Ca peste tot în lume, cazarea în Scoția este printre cele mai costisitoare cheltuieli ale vacanței tale. Dar, dacă sapi bine, sunt multe opțiuni și pentru un buget mai redus. Există cel puțin un hostel în majoritatea orașelor mari din Scoția, cum ar fi Edinburgh, Inverness sau Glasgow. În medie, o noapte de cazare la un hostel costă aproximativ 20 de lire.
Dacă nu vrei să stai la hostel, sunt nenumărate opțiuni de Bed&Breakfast, iar o cameră ajunge până la 50-100 de lire pe noapte.
Dacă ești în căutarea unui buget mai prietenos buzunarului tău, încearcă varianta Airbnb. În funcție de orașul în care vrei să ajungi, o cameră doar a ta prin Airbnb costă între 30 și 50 de lire pe noapte.
Din cauză că Scoția nu este o țară foarte populată, nu vei găsi tone de oferte Airbnb din care să poți alege și, adesea, proprietățile poziționate la țară sunt mai scumpe decât cele din oraș.
Dar mai este o variantă: cazarea la cort. Dacă ești o fire aventurieră, Scoția îți așterne în față milioane de peisaje în care poți campa și totul e gratis. Iar dacă alegi cortul și vrei câteva facilități, poți merge într-un camping unde vei plăti aproximativ 10 lire pe noapte. Din punctul meu de vedere ultima variantă ar fi cea mai bună pentru că așa poți surprinde exact esența acestei țări de poveste.
Citește și:
Viața în Irlanda: 5 motive pentru care merită să vizitezi „Insula de Smarald”
Cât costă o vacanță în Scoția: Transportul
Nici transportul nu e ieftin. De exemplu, pentru o săptămână, zbor dus-întors de la București la Glasgow cu compania Tarom costă aproximativ 200 de euro de persoană, adică peste 180 de lire (asta pentru că am făcut toate calculele în moneda națională a țării de destinație).
Dacă mergi în Scoția ar fi păcat să rămâi într-un oraș. Sfatul este să închiriezi mașină și să iei „la pas” toate obiectivele. Chiar ai ce vedea, iar mașina te va ajuta și dacă alegi să te plimbi cu cortul dintr-o zonă în alta. Închirierea unei mașini mici costă aproximativ 30 de lire pe zi. Reține că o mașină cu transmisie manuală este mult mai accesibilă decât una automată. Dacă nu conduci și preferi transportul public, prețul biletelor de tren sau autobuz, oriunde în Regatul Unit, este foarte ridicat. Aproape niciodată nu vei găsi un bilet de tren mai ieftin de 20 de lire pentru o zi întreagă. Cea mai bună modalitate de a economisi bani cu transportul public este să rezervi biletele în avans cu mult timp, atunci când prețurile sunt mai mici. Dar, de menționat este faptul că atât conexiunile de tren, cât și cele de autobuz sunt absolut grozave în Scoția, dar nu ideale pentru situația în care vrei să explorezi mediul rural.
Cât costă o vacanță în Scoția: Mâncarea
Va trebui să mănânci de minim 3 ori pe zi în această vacanță, iar costul mâncării variază de locul în care alegi să o consumi.
Ca peste tot în lume, cea mai ieftină variantă este să cumperi de la supermarket și să-ți gătești singur, mai ales că sunt foarte multe opțiuni de Lidl sau Aldi. Însă prețurile din supermarket sunt considerabil mai mari decât în România, iar asta trebuie să reții atunci când îți calculezi bugetul.
Pentru un buget restrâns, ca opțiune de prânz ar fi locurile cu mâncare take away, cum ar fi cele de fish and chips unde o porție nu costă mai mult de 5 lire în majoritatea orașelor. Dar găsești și restaurante ce oferă 2-3 feluri de mâncare într-un meniu cu specific tradițional pentru care vei plăti între 15 și 20 de lire. Aceeași mâncare te va costa semnificativ mai mult la cină.
Meniul într-un pub ce constă într-un singur fel principal costă 10-15 lire, în funcție de locul ales.
Iar o cină la un restaurant mai bun ajunge și la 40-50 de lire de persoană.
Cât costă o vacanță în Scoția: activități și entertainment
Sincer, nu vei cheltui mulți bani având în vedere că intrările la muzee sunt în mare parte gratuite. În plus, nu costă nimic să te urci pe un deal și să admiri panorama orașului. Pe ce se cheltuiește? O excursie de trei ore cu barca în afara orașului Ullapool costă 35 de lire de persoană, dar merită pentru că sunt șanse mari să vezi o mulțime de delfini.
Altfel, dacă ajungi în Scoția merită să alegi o excursie la Loch Ness și Urquhart Castle ce costă 20-30 de lire.
Dacă te interesează cum se fabrică whisky-ul, ar trebui să faci un tur într-o distilărie, experiență ce costă 10 lire.
Mai apoi, merită să vizitezi castelul Edinburgh unde biletul costă tot vreo 10 lire.
Cât privește partea de entertainment, nu prea ai pe ce să cheltui deoarece nu prea există viață de noapte în Scoția, cel puțin nu în afara marilor orașe, iar prețurile la băutură nu sunt exorbitante.
O băutură într-un pub local ajunge la maxim 5 lire, însă nu poți pleca din Scoția fără să trăiești această experiență.