Cele mai frumoase sate englezești. Vizitează-le înainte de a fi descoperite de toată lumea!
Te-ai întrebat vreodată care sunt cele mai frumoase sate englezești atunci când ți-ai făcut planuri să vizitezi marile orașe din această țară?
Uită de Santorini din Grecia, de Positano din Italia sau de Banff din Canada și îndreaptă-ți privirea spre câteva locuri extrem de pitorești care îți vor oferi o experiență incredibilă. Vizitează cele mai frumoase sate englezești înainte ca acestea să fie descoperite de toată lumea și înțesate de turiști.
De la cătunele de pescari din Cornwall și până la orașele piețe tradiționale din North Yorkshire, acestea sunt unele dintre cele mai frumoase sate din Anglia, cu străzi pietruite, biserici pitorești și pub-uri confortabile.
Painswick, Gloucestershire
Regiunea Cotsworld este zona zero a satelor englezești de poveste, însă unele dintre ele par copleșite de numărul mare de turiști. Aceasta nu este o problemă în Painswick, un sat liniștit din vârf de deal, cu străduțe în pantă fermecătoare și cu numai câțiva vizitatori. Dacă ajungi aici, nu rata colorata Painswick Rococo Garden, un parc apărut pe la 1740, dar nici șansa de a te plimba prin împrejurimile orașului pentru că sunt foarte multe locuri prin care să te pierzi mergând.
Polperro, Cornwall
Odată un sat de pescari (și adăpost pentru tâlhari), Polberro este astăzi un loc de vacanță foarte popular, dar care nu și-a pierdut deloc șarmul. Plimbă-te pe străduțele în pantă de-a lungul coastei, de o parte și de alta a portului și descoperă plajele deloc aglomerate. Sau rămâi în oraș pentru a explora galeriile de artă și magazinele și pentru a admira frumusețea arhitecturii clădirilor. În aproape fiecare restaurant vei găsi fructe de mare proaspete și o ofertă bogată de locuri de cazare.
Kettlewell, North Yorkshire
Kettlewell este baza ideală la care poți trage atunci când planifici o excursie în Parcul Național Yorkshire Dales, dar este de asemenea și un sat minunat, cu căsuțe de piatră și pub-uri liniștite. Cea mai populară perioadă pentru turiști este luna august când aici are loc festivalul anual Scarecrow, ocazie cu care comunitatea se reunește pentru a vâna sperietoarele tematice ascunse în jurul orașului.
Rye, East Sussex
Cu străduțele sale pietruite liniștite și cu clădirile în stil medieval și aparținând dinastiei Tudorilor, extrem de bine conservate, Rye este acel tip de sat englezesc unde simți că timpul a rămas în loc în urmă cu câteva secole. Unele dintre cele mai mari plăceri în Rye este plimbarea și fotografiatul. Însă poți vizita și castelul din secolul al 13-lea sau poți scotoci prin galeriile de artă, locale. Nu rata o oprire la biserica St. Mary’s Parish, unde te poți urca în turn pentru o priveliște uimitoare asupra întregului ținut.
Robin Hood’s Bay, North Yorkshire
Dacă îți place să rătăcești în plimbări, vei aprecia grozav acest frumos sat englezesc cu vedere la Marea Nordului.
Lasă-ți mașina în parcarea din partea de sus a străzii principale și pornește pe jos, într-o plimbare de-a lungul coastei, vizitează magazinele și galeriile de artă, dar și plaja cu nisip fin.
Poți afla multe informații despre trecutul maritim și istoricul contrabandiștilor din oraș de la Robin Hood’s Bay Museum.
În ciuda numelui, acest sat nu are nicio legătură cunoscută cu faimosul erou, iar originea titulaturii acestei localități rămâne un mister local.
Stamford, Lincolnshire
Dacă acest elegant oraș georgian îți pare familiar, trebuie să știi că a fost folosit ca locație de filmare pentru adaptarea filmului „Mândrie și Prejudecată (2005) în care a jucat Keira Knightley.
Poți petrece cu ușurință o zi rătăcind printre bisericile, magazinele și puburile sale bine conservate, care au vedere la râul Welland.
De asemenea, poți vedea o casă burgheză sau o proprietate din perioada reginei Elizabeth, ambele aflate la câteva minute de mers cu mașina de acest oraș.
Turville, Buckinghamshire
Cu numai 100 de locuitori, acest sătuc oferă o oază de liniște după o vizită în agitata Londra. Se află la mai puțin de 90 de minute de capitala Marii Britanii și merită vizitat în drumul tău spre Oxford.
Ajuns aici, trebuie să faci o plimbare până la moara de vânt Cobstone pentru a avea o priveliște completă a satului, iar apoi poți lua prânzul într-un pub tradițional din oraș. Nu uita să vizitezi biserica St. Mary the Virgin în care s-a filmat serialul britanic din anii 1990, The Vicar of Dibley.
Helmsley, North Yorkshire
Acest minunat sat englezesc înfățișează o mulțime de case de piatră istorice, o grădină liniștită și o piață tradițională în fiecare vineri, toate la umbra ruinelor unui castel medieval. Îți place viața în sălbăticie? Fă o vizită la Centrul Național pentru păsările de pradă unde poți vedea șoimi sau bufnițe. De asemenea, în apropiere se află și dealurile Parcului Național North York Moors.
Hawkshead, Cumbria
Este aproape imposibil să găsești nestemate ascunse în popularul district Lake al Angliei, dar Hawkshead nu a fost încă descoperit de hoardele de turiști.
Deaoerece mașinile nu au voie să intre în sat, vizitatorii se pot bucura de frumusețea clădirilor albe, de străduțele pietruite și de piața medievală așa cum o fac și localnicii de secole. Oprește-te la Școala de Gramatică unde a studiat poetul William Wordsworth, și admiră desenele copiilor autoarei Beatrix Potter la galeria ce-i poartă numele, din oraș.
Beaulieu, Hampshire
Reprezentând un grup de clădiri istorice cu vedere la pitorescul râu Beaulieu, acest frumos sat englez datează din secolul al XIII-lea. Atracția principală a zonei este Beaulieu Estate, gazda National Motor Museum unde este expusă o colecție de aproape 285 de vehicule clasice. Tot pe pământul acestei proprietăți se află și Palace House (o vilă victoriană) și Beaulieu Abbey.
Cu toate acestea, lasă-ți destul timp de rătăcit pe străduțele satului, pe malul râului și de plimbat prin magazine.