Colecționarii sunt dipuși să plătească sume exorbitante pentru o singură sticlă de vin. Cele mai scumpe vinuri din lume au nu numai un gust deosebit, dar sunt și ținute în recipient valoroase sau au o istorie impresionantă. Cea mai scumpă sticlă de vin din lume s-a vândut pentru 2.7 milioane de dolari.
Cele mai scumpe vinuri din lume:
Taste of Diamonds 2013 – 2.7 milioane dolari
La începutul lui 2018, Taste of Diamonds a trecut pe locul întâi în top cele mai scumpe vinuri din lume. Această șampanie savuroasă e un mix de Grand Cru Chardonnay, Pinot Meunier și Pinot Noir. Prețul exorbitant este dat atât de calitatea vinului, care a primit premiul “Best taste” în 2012, cât și de ambalajul deosebit. Sticla este decorată cu un scut uimitor din aur solid de 18 carate, cu un logo vintage. Ca și cum asta nu ar fi suficient, în mijlocul logo-ului este plasat un diamant alb de 19 carate. Mai mult, sticla a fost concepută de milionarul Alexander Amosu, renumit pentru cunoștințele sale hi tech.
Screaming Eagle Cabernet Sauvignon 1992 – 500.000 $
Vinul produs în Oakville California a reușit să obțină prețul de 500.000 de dolari la o licitație caritabilă în 2000, fiind catalogat ca “spectaculos”. Nefiltrat și nerafinat în timpul îmbutelierii, acest vin cu aromă de stejar este o combinație de multiple gusturi: coacăze, mure, ciocolată neagră, vanilie și lemn dulce.
Jeroboam of Château Mouton-Rotschild 1945 – 310.000 dolari
Este un produs al celei mai bogate familii de pe pământ, așa că prețul său nu este o surpriză. Acesta provine din podgoriile lui Nathaniel Rothschild, orice vin produs acolo fiind foarte apreciat și scump. Litera “V” de pe sticla din 1945 reprezintă Victoria trupelor aliate în cel de-al Doilea Război Mondial. Jeroboam of Château Mouton-Rotschild din 1945 este considerat unul dintre cele mai bune vinuri vintage din lume. Dacă o sticlă standard de 750 ml costa 310.000 de dolari, asta înseamnă că un pahar se vinde cu 8361 dolari! La miros, se simte o aromă de mentă, mușchi verde uscat, vanilie și pin, iar la gust de cireșe, zmeură și… pământ uscat.
Cheval Blanc 1947 – 304.375 dolari
Château Cheval Blanc din 1947 este considerat de specialiști cel mai bun vin de Bordeau produs vreodată. Château Cheval Blanc este unul dintre cei mai prestigioși producători de vin din lume, fiind recompensat cu titulatura super exclusivista Premier Grand Cru Classe (A), într-o clasificare a vinurilor în 2012. În anul producției sale, condițiile meteo nu au fost favorabile producerii vinului, așa că acesta a fost creat în condiții primitive, cu multe erori tehnice, oferindu-i astfel un gust care nu mai poate fi replicat.
Shipwreked 1907 Heidsieck – 275.000 dolari
275.000 dolari pare un preț mult prea mare pentru un vin despre care mulți au crezut că nici măcar nu poate fi băut. Dar atunci când vinul este făcut special pentru ultimul țar al Rusiei, Nicolae al II-lea, nici nu are cum să fie mai ieftin. Când vasul care transporta vinul s-a scufundat în 1916, mulți au crezut că acesta a fost pierdut odată pentru totdeauna. Însă epava a fost descoperită în 1997, împreună cu cele 2000 de sticle pe care le avea la bord. Faptul că vasul care le-a transportat a fost scufundat de un submarin german în Primul Război Mondial le-a crescut foarte tare prețul. Timp de 80 de ani, aceste vinuri au stat la temperaturi foarte scăzute, departe de lumină. Cei care l-au degustat au mărturisit că au simțit miros de praf de pușcă și de sare, iar la gust biscuiți de graham, portocale și ulei de lămâie, printre altele.
Château Lafite 1869 – 230.000 de dolari
Cei care l-au scos la licitație se așteptau la cel mult 8000 de dolari pe striclă. Imaginați-vă surpriza lor când o sticlă de Château Lafite din 1869 s-a vândut cu 230.000 de dolari. Un cumpărător anonim din Asia a luat trei sticle la această sumă fabuloasă. Ceea ce organizatorii nu știau este faptul că Château Lafite este considerat un vin de lux foarte rar în Asia.
Château Margaux 1787 – 225.000 dolari
Acest vin care are inițialele președintelui American Thomas Jefferson pe sticlă are o poveste destul de tristă. Înainte de a fi președinte, Jefferson era un enofil celebru. Pe vremea când era ambasador în Franța, cumpăra adesea vinuri din Bordeaux și Burgundia. Această sticlă de Château Margaux din 1787 era deținută de un anume William Solokin, devenit celebru după un incident nefericit. Solokin a luat cu el sticla la hotelul Four Season pentru a sărbători o ocazie specială, însă un chelner a dat peste masă din greșeală și sticla s-a spart. Compania de asigurări l-a despăgubit, dar Solokin a rămas cu frustrarea că nu a putut nici măcar gusta unul dintre cele mai scumpe vinuri din lume.