Dracula şi mania Morgan

Cele mai reuşite istorisiri, acelea în care stai cu sufletul la gură în aşteptarea deznodământului, au drept personaj principal fie un erou cu super-puteri care învinge răul (la final, ca altfel nu ar mai avea sens suspansul), fie o eroină care trece printr-o cavalcadă de trăiri şi încercări, pentru ca la final să trăiască fericită „până la adânci bătrâneţi”. Ideea de protagonist care să întrunească un set complet de calităţi face ca povestea să fie demnă de a fi spusă copiilor şi nepoţilor.

Povestea pe care v-o propun azi începe de la un astfel de „personaj”. Când l-am cunoscut pe domnul Aldo Sforza, dacă nu i-aş fi cunoscut originile italiene (unele nu oricare, ci acelea pe care numai vechea familie din Milano le poate transmite) l-aş fi „bănuit” lejer ca fiind un gentleman englez, pornind de la alură şi încheind cu manierele impecabile.

Şi dacă despre Morgan ştiam suficient cât să mă declar iremediabil cucerită de bijuteria cu aer retro, care întoarce capete la unison pe oricare dintre străzile lumii, despre Morgan Club Romania sau „Dracula MOG” recunosc că eram în offside. Încă nu ştiu dacă a fost inspiraţie sau o coincidenţă mai mult decât fericită că articolul vede lumina… online-ului odată cu aniversarea a zece ani de când a început povestea pasionaţilor în România.

Signor Sforza, deşi este la vârsta la care ar putea spune lejer poveşti nepoţilor, trăieşte cu frenezie fiecare moment în care, alături de soţia domniei sale şi de ceilalţi membri ai clubului îşi scot la plimbare minunăţiile. Dacă ai privilegiul de a-l asculta, vei vedea cum i se aşterne pe chip o însufleţire similară cu a unui copil care a găsit sub bradul de Crăciun cadoul mult-dorit. Şi nu este tocmai departe de adevăr, pentru că modelul Morgan V8 Supercharged care îi este alături de 37 de ani este identic cu acela pe care un Aldo de 10 ani, văzându-l trecând pe strada copilăriei sale, a promis că îl va avea la un moment dat. Nu vă gândiţi că este un model clasic, luat la „mâna a doua”: Morgan-urile sunt maşinile care îşi păstrează designul retro şi în prezent, când ies „calde” de pe banda de fabricaţie.

Primesc informaţii preţioase şi de la Irina, care nu numai că împărtăşeşte în totalitate pasiunea lui Aldo, dar este şi ocupată până peste cap cu partea organizatorică şi de imagine a clubului.

Făcând o introspecţie în istoria mărcii, aflu că povestea începe în 1909 pe 3 roţi, abia în 1936 demarând cu autoturisme cu 4 roţi. Aldo insistă pe simpatia care o trezeşte un Morgan celor ce o privesc trecând, care în mod eronat o privesc ca pe o clasică ce impune respect, neştiind că un Morgan poate ascunde sub capotă şi un motor de 4.800 cmc. Şi-a probat puterile şi pe circuite celebre în repetate rânduri: SPA Francorchamp.

Când alţi producători dezvoltă prototipuri care uimesc prin design şi tehnologie, singura fabrică Morgan nu produce mai mult de 1.300 de modele anual, într-un proces de creaţie şi asamblare care pare a fi rămas înţepenit în istorie: cele câteva departamente lucrează manual, începând cu structura cadrului confecţionată din lemn de frasin, tratat să reziste, croirea şi coaserea tapiţeriei sau vopsirea. Singurul aspect la care nu au punctat sunt motoarele: preferă să lucreze cu producători consacraţi – Ford, BMW care şi-au probat deja priceperea. Morgan bate monedă pe ce ştie mai bine, ghidându-se după cele patru criterii care îl fac unic: carisma, materialele de calitate, asamblarea manuală şi performanţa.

Aldo se amuză teribil când îmi povesteşte de încercarea Familiei Morgan (că este un business de familie în definitiv) de a propune pieţei şi un model electric. După ce îmi fac temele, fac cunoştinţă cu EV 3 Junior, care necesită patru ore de încărcare şi cu toate că este destinat tinerilor utilizatori de peste 6 ani, se bucură de aceleaşi finisaje care au consacrat marca.

Cei doi continuă să mă provoace, aş spune, când îmi dezvăluie că se fac tururi ghidate în fabrică sau că orice curios poate închiria direct de la producător unul dintre modelele comercializate.

După o aşa pledoarie, revenim cu discuţia la Morgan Club Romania. Cei doi povestesc cu drag despre începuturi, atunci când Aldo l-a cunoscut pe un alt pasionat, Haydn Dean, posesor şi el al unui Morgan Plus 8. Celor doi li se alătură un al treilea care aduce în România un Plus 4, trio-ul formând în 2007 clubul de azi. Trebuie să găsească şi o poreclă, un must pentru cluburile afiliate şi astfel apare „Dracula MOG”, ca o alăturare inspirată şi firească între un brand cunoscut al ţării – Dracula şi abrevierea lui „Morgan Owners Group”.

La nivel internaţional Morgan Sport Car Club a depăşit 5.000 de membri „înrolaţi” în cele 47 de cluburi afiliate din toată lumea şi nu duce lipsă de evenimente printre care o zi dedicată testării modelelor, prinsă în calendar undeva în martie de obicei şi întâlnirea anuală a membrilor care adună peste 1.000 de automobile Morgan într-un eveniment memorabil.

Nu o dată revista clubului, „Miscellany”, care apare o dată pe lună a dedicat pagini şi editoriale evenimentelor derulate în ţara lui Dracula.

Aldo şi ceilalţi membri poarta însemnele clubului din Maroc până în Finlanda, sau din Portugalia până în Italia într-o prietenie strânsă cu pasionaţii din lumea întreagă şi participă alături de aceştia la evenimente cu tradiţie în istoria clubului.

Morgan nu este doar pasiunea pentru un automobil neobişnuit, este şi o „asortare” completă cu acesta în ceea ce priveşte accesoriile şi vestimentaţia promovate de shop-ul online dedicat. Este o cu totul altă lume faţă de cea a opulenţei tehnologice armonizate cu designul vestimentar din ce în ce mai futurist. Stilul Morgan este unul cochet, atrăgător, de o eleganţă studiată.

Ai crede ca accesul într-un astfel de club este prohibitiv şi bineînţeles că am încercat să fac o socoteală imaginară. Am renunţat la calcule şi am întrebat direct, aşteptându-mă să primesc un cost pentru cotizaţia anuală plătită de membri care să-mi bulverseze logica. Ei bine, cu 150 de lei (da, o sută cincizeci de lei) poţi deveni membru al „Dracula MOG”. Nu e musai să ai un Morgan, există şi o categorie a celor care doar aspiră către unul.

În goana furibundă după senzaţional, Aldo şi Irina povestesc cu relaxare şi simplitate despre călătorii la care mulţi dintre noi doar visăm. Nu fac paradă cu locurile vizitate sau cu persoanele întâlnite (deşi s-a strecurat şi un Piaget în discuţia despre alţi împătimiţi), dar transmit o bucurie nealterată de a pleca la drum fără stresul lipsei aerului condiţionat sau al venirii ploii (se întâmplă să mai picure în interior, îmi spun chicotind). Mi-aş dori ca următorul material să fie un „Jurnal de călătorie” cu Morgan. Plecăm împreună, nu???

Andreea Militaru este Guest Writer pentru life.ro şi dacă esti curios să o cunoşti mai bine, poţi încerca Just Words, platforma pe care continuă să-şi aştearnă gândurile, ideile şi întâmplările.