Le Ritz, renaşterea unui diamant
După patru ani de tăcere şi mai multe ghinioane, celebrul hotel parizian Ritz şi-a deschis din nou porţile, mai proaspăt, mai elegant şi mai seducător ca niciodată. Deschis în 1889 de Cesar Ritz, hotelul a fost plasat în Place Vendôme, în spatele faţadei unui palat locuit cândva de o familie. O zona selectă încă de pe atunci, la doi paşi de Louvre şi Sena.
Încă de la deschidere, Ritz a făcut multe valuri şi a făcut să curgă multă cerneală. A fost primul hotel cu baie „en suite”, cu telefon şi electricitate în fiecare cameră. A căpătat rapid o reputaţie nemaipomenită, iar luxul său opulent a atras imediat capete încoronate, vedete, politicieni, mari oameni de litere. Scene celebre din romane şi filme s-au petrecut la Ritz, aşa că hotelul este o legendă vie în peisajul parizian.
Închis în 2012 pentru renovări, acesta ar fi trebuit să îşi redeschidă porţile anul trecut, însă cu câteva zile înainte de petrecerea de inaugurare, un incendiu a distrus mansarda şi acoperişul clădirii, aşa că lucrările au reînceput. Într-un final, după 4 ani de absenţă din peisajul parizian, Ritz primeşte din nou oaspeţi începând cu această lună.
Pentru o experienţă absolut uluitoare, într-un loc plin de istorie şi poveşti, veniţi la Ritz!
Celebra Coco Chanel a locuit aici ani de zile. Azi, apartamentul de 118 metri pătraţi pe care obişnuia cândva să îl ocupe, îi poartă numele şi se poate închiria la un preţ care porneşte de la 25.000 euro pe noapte.
Mai mic, dar nu neapărat mai modest, refugiul intimist al lui Marcel Proust se află la etajul 1, cu vedere către grădini şi îşi aşteaptă vizitatorii pentru 4.000 de euro pe noapte.
Dacă vă place opera şi vă face plăcere să admiraţi scânteierea Turnului Eiffel târziu în noapte, vi se potriveşte poate suita Maria Callas, amenajată în semn de omagiu pentru marea cântăreaţă. Pentru 10.000 de euro pe noapte, apartamentul e al dumneavoastră.
În afara celebrelor „suite signature” există, desigur, camere standard, cu preţul pornind de la 1.200 euro/noapte, şi diverse tipuri de „junior suite” sau apartamente, mergând până la Apartamentul Imperial, care are 218 mp şi un preţ de 25.000 de euro pe noapte.
În completarea luxului oferit de hotel vin Restaurantul L’Espadon, cu 2 stele Michelin, câteva baruri, din care cel mai celebru este barul Hemingway, numit după celebrul scriitor, care a locuit, şi el, în hotel vreme de câţiva ani, şi un spa Chanel, care găzduieşte cea mai mare piscină existentă într-un hotel parizian.
Dacă v-am convins, puteţi rezerva online pe ritzparis.com