Malbec, sau cum discipolul şi-a întrecut maestrul

Malbec-ul este unul din cele şase soiuri de struguri care, în mod tradiţional, sunt permise în compoziţia vinurilor de Bordeaux. Şi atunci, cum de în Argentina sunt, la ora actuală, mai bine de 40.000 de hectare cultivate cu Malbec, iar în Franţa mai sunt doar 5.000? Cum a ajuns Malbec-ul soiul naţional al Argentinei? Cum se face că discipolul şi-a întrecut maestrul?

Istoria Malbec-ului: şansa Argentinei şi ghinionul Franţei

Povestea începe în 1853 când agronomul Michel Pouget a fost angajat de către guvernul argentinian ca să selecteze soiuri de struguri din Franţa şi să le aclimatizeze în Argentina. Pouget a ales să planteze în regiunea Mendoza, soiurile Cabernet Sauvignon, Pinot Noir şi, mai ales, Malbec. Spre marea surprindere a agronomului francez, Malbec-ul s-a adaptat extrem de bine în toate regiunile unde a fost plantat, dând vinuri chiar mai bune ca în ţara de origine. În timp ce în Argentina suprafeţele cultivate cu Malbec creşteau de la un an la altul, în Franţa soiul este decimat sistematic în urma atacului de filoxeră de la 1863 şi de îngheţul masiv din iarna lui 1956. După criza economică ce loveşte Argentina în 1980, industria naţională de vin se reface în primul rând datorită vinurilor de foarte bună calitate obţinute din Malbec. În Franţa, Malbec-ul dispare practic din regiunea Bordeaux, el regăsindu-se în prezent doar în regiunea Cahors. Argentina devine principalul producător mondial de Malbec, surclasând astfel, fără drept de apel, ţările europene cu tradiţie. Iată cum, chiar şi în lumea vinului, fericirea unora se clădeşte pe nefericirea altora.

Ziua Internaţională a Malbec-ului: de ce 17 aprilie?

Această zi se sărbătoreşte, la nivel mondial, doar din 2011, dar originea ei merge până în anul 1853, când viitorul preşedinte al Argentinei, Domingo Faustino Sarmiento, declara public, chiar pe 17 aprile, că misiunea sa personală este de a revoluţiona industria argentiniană a vinului. Prin aducerea din Franţa a soiului Malbec, prin plantarea lui pe mai bine de 40.000 de hectare şi printr-o politică guvernamentală susţinută de a-l transforma într-un puternic brand de ţară, se pare că, 160 de ani mai târziu, visul lui Sarmiento s-a realizat. În ziua de azi, dacă spui Argentina spui automat „Tango” şi „Malbec” – două branduri de ţară, unul mai puternic decât altul. Argentina a devenit astfel unul din epicentrele mondiale ale vinului şi nu te poţi numi un veritabil cunoscător dacă n-ai gustat cel puţin un Malbec din Mendoza.

Tango Nuevo şi Malbec la Ambasada Argentinei de la Bucureşti

Anul acesta, Ziua Internaţională a Malbec-ului a fost marcată la Ambasada Argentinei de la Bucureşti printr-o recepţie unde s-au regăsit amatorii de vin, de gastronomie argentiniană şi, nu în ultimul rând, de tango. Carlos Hernandez – însărcinat cu afaceri, consul şi şef al secţiei comerciale – a punctat printr-un scurt discurs paradigma Malbec-ului ca brand de ţară. A urmat „muzica şi dansul”. Cei care au ştiut cum s-o facă au dansat pe acorduri de „Tango Nuevo”, iar cei care n-au ştiut s-au consolat cu extravagantele platouri cu brânzeturi maturate asociate unei senzaţionale selecţii de Malbec-uri. Aş menţiona aici doar câteva vinuri argentiniene care m-au impresionat: Luigi Bosca Malbec 2013, Kaiken Ultra Malbec 2013, Trapiche Broquel Malbec 2014, Norton Privada Cuvee 2013 şi Finca Flichman Gestos Malbec 2014 (pe care îl puteţi degusta azi la www.unvinpezi.ro).