Mituri despre alcool - LIFE.ro
Sari la conținut

Mituri despre alcool

Știți și voi vorba aia cu „vinul după bere e plăcere, berea după vin e un chin”. Din această categorie am selectat șapte mituri despre alcool.
Share this article

La petreceri, atunci când se bea poate puțin mai mult decât de obicei, sunt mulți cei care vin cu sfaturi legate de cum ar fi bine să fie consumate băuturile alcoolice. Știți și voi vorba aia cu „vinul după bere e plăcere, berea după vin e un chin”. Din această categorie am selectat șapte mituri despre alcool, despre care ar fi foarte bine să știm că sunt mituri și nimic mai mult.

Mituri despre alcool: Cafeaua te trezește din beție

„Trezitul” din beție sau eliminarea alcoolului din corp necesită timp. Aproximativ 10% din alcool iese din corp prin respirație, transpirație și urină, majoritatea fiind descompus de către ficat. Ficatul poate scăpa de o băutură pe oră, cam aceasta este rata lui de lucru. Și nimic nu poate grăbi acest proces, nici cafeaua neagră, nici un duș rece, nici sportul și nici măcar voma.

Mituri despre alcool: Cel mai rău lucru cu care te poți alege dacă bei prea mult este o mahmureală pe cinste

Deși mulți spun că un pahar de vin pe zi e sănătate curată pentru inimă, ei bine, sunt foarte puține studii care să susțină aceste afirmații. Există însă suficiente dovezi că ethanolul – substanța chimică prezentă în toate băuturile alcoolice – este un carcinogen (iar acesta pică în același grup cu azbestul, arsenicul și benzenul). Cu alte cuvinte alcoolul poate reprezenta o cauză a cancerului și orice nivel de consum crește riscul de a dezvolta un cancer legat de alcool.

Mituri despre alcool: Drogurile reprezintă o problemă mai mare decât alcoolul

În ciuda atenției pe care media o acordă consumului de droguri, drogurile legale precum alcoolul și tutunul fac cel mai mare rău în societate. Dacă ar fi să ne uităm pe statistici, numărul bolilor legate de consumul de alcool și al deceselor cauzate de licorile magice este mult mai mare decât cel al bolilor și morților provocate de consumul de droguri.

Mituri despre alcool: Nu e nici o problemă dacă bei alcool în timp ce te afli sub tratament medicamentos

Consumând alcool în timp ce iei medicamente poate fi extrem de periculos. Unele medicamente în combinație cu alcoolul pot produce o serie de efecte negative. În altă ordine de idei alcoolul poate opri eficacitatea medicamentelor. Amestecând alcoolul cu unele substanțe menite să încetinească metabolismul (somnifere, heroină, canabis, methadonă) poate duce la:

  • Încetinirea sau lipsa gândirii limpede
  • Pierderea controlului asupra mișcărilor corpului
  • Stop respirator urmat de deces.

Mituri despre alcool: tinerii sunt cei mai mari consumatori de alcool

Această afirmație este cât se poate de falsă. Cercetările arată că rata consumatorilor de alcool sub 18 ani este în scădere. În plus, din punct de vedere fiziologic, tinerii, în special adolescenții, consumă cantități foarte mici de alcool la o singură ocazie, în comparație cu adulții maturi.

Mituri despre alcool: Alcoolul nu este un drog

Alcoolul nu este atât de aspru criticat pentru că este legal. Cu toate acestea alcoolul este cel mai des utilizat drog din lume și se încadrează în clasa anti-depresivelor. Alcoolul încetinește sistemul nervos central, iar la nivel mondial se află în primele cauze de spitalizare și deces.

Mituri despre alcool: Starea de beție diferă în funcție de tipul de alcool consumat

Indiferent de ce bei, alcoolul este alcool și alcoolul care te îmbată este etanolul. Oamenii de știință au analizat convingerile specifice legate de alcool, numite „așteptări”. Dacă asociezi diferite tipuri de băuturi alcoolice cu stări de furie sau fericire, atunci e foarte probabil să se întâmple așa. De exemplu, dacă ai observat că prietenii tăi devin puțin mai sălbatici după ce beau tequila și ți-ai imaginat că dacă bei tequila o să ai parte de o distracție nebună, explicația ar fi că tequila se bea de obicei în shot-uri, la petrecerile mari, între prieteni. Pe de altă parte dacă obișnuiești să bei vin la cină, ai putea asocia vinul cu o băutură mai relaxată și mai ușoară  ce-ți va oferi o stare de beție mai liniștită.

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora