Niki Lauda – încercarea focului

Formula 1 este fără urmă de îndoială o scenă pe care se perindă personaje care mai de care mai interesante, ca să nu zic controversate spre admiraţia eternă a fanilor şi inspiraţia permanentă a presei. Prezentul ni-l expune pe tinerelul Daniel Ricciardo, care face din propria gheată pocalul victoriei şi închină astfel şampania cu fanii, reuşind să îl determine chiar şi pe Sir Patrick Stewart, falnicul căpitan al Navetei Enterprise din seria „Star Trek” să îi împrumute obiceiul, în uralele asistenţei.

Făcând o incursiune printre „maturii” boxelor aş vrea să ne oprim astăzi la Niki Lauda, campionul care devine legendă încă din timpul vieţii ( nu că existenţa nu i-ar fi fost deja zguduită până la graniţa fină către cele veşnice ).

Austriacul aparent auster, pe numele său real Andreas Nikolaus Lauda, vede lumina zilei la Viena, într-o familie de bancheri şi afacerişti cu tradiţie. În mod paradoxal îşi susţine financiar primii paşi într-ale curselor cu un împrumut la bancă, ignorând în mod ironic resursele financiare de care ar fi putut să se bucure şi persiflând voinţa familiei, care-i considera un moft dorinţa de a concura.

În 1974 deja se angajează la Enzo Ferrari şi spre stupoarea generală, în urma testelor, atribuie modelului Ferrari 312 un calificativ greu de reprodus elegant, desfiinţându-i abilităţile tehnice dar angajându-se să îl pregătească pentru întrecere. În fapt însuşi stilul său de a conduce nu este văzut ca un talent total, fiind presărat cu erori, însă un Niki relaxat consideră că a învăţa din greşeli este cel mai rapid mod de a evolua. Tocmai această latură rece şi calculată a personalităţii lui i-a atras un apelativ care spune suficiente: „Computerul”.

Un an mai târziu îl regăsim drept posesor al primului său titlu de Campion Mondial. Cinicul erou al manşei îşi confirmă încă o dată firea nesentimentală când renunţă la trofee, împărţindu-le la diverse garaje locale în schimbul spălării gratuite a maşinii. Ironică este şi explicaţia: se pare ca piesele masive de metal ocupau spaţiu inutil în casă, asta în timp ce pasionaţii licitează sume colosale pentru a poseda asemenea elemente în propriile colecţii.

Revenind la protagonistul nostru, până la mijlocul verii anului 1976, cu cinci etape câştigate, părea a-şi îmbogăţi palmaresul cu un nou titlu.

Aşa ar fi fost dacă nu ar fi venit Marele Premiu al Germaniei cu al său dificil circuit de la Nurburgring, pe care Niki l-a considerat nesigur încă de la început, ca o presimţire sumbră a ceea ce va urma. În al doilea tur se izbeşte violent de un parapet şi este scos mai mult mort decât viu din monopostul cuprins de flăcări. Arsurile profunde la nivelul feţei şi capului, intoxicaţia severă cu fum, multiplele traumatisme îi determină pe medici să emită un pronostic rezervat şi să invoce inclusiv ajutor divin ( un preot îl veghează în ceea ce se credeau a fi ultimele sale momente ).

Şase săptămâni şi un act de voinţă care sfidează moartea îl aduc pe „Computer” ca şi competitor în Marele Premiu al Italiei, pe care îl încheie pe locul patru, cu sânge picurând printre bandaje şi spre uimirea totală a medicilor. Sarcastic, pacientul consideră că pierderea unei jumătăţi din ureche nu face decât să îl ajute să folosească mai lejer…telefonul!

Sezonul 1976 se încheie cu deja faimosul duel dintre Niki Lauda şi James Hunt pe circuitul Fuji din Marele Premiu al Japoniei, da, acela care a devenit şi moment de film în „Rush”, lung-metrajul care ne ţine cu sufletul la gură prin încrâncenarea titanilor. Virajele inundate de o ploaie torenţială sunt considerate mult prea nesigure de către Lauda, care se retrage din competiţie spre stupoarea generală, cedându-i practic trofeul de campion lui Hunt. Mult mai târziu, la dispariţia prematură a celui din urmă ( James Hunt moare în urma unui atac de cord la 45 de ani ), vechiul său rival afirmă că a „plecat” unul dintre puţinii pe care i-a plăcut, unul dintre cei câţiva pe care i-a respectat şi singurul pe care l-a invidiat.

Titlul de campion mondial din ’77 este doar o răzbunare personală a lui Niki faţă de Enzo Ferrari, despre care află că îi pregăteşte înlocuirea. Vendeta continuă şi cu doar două curse înainte de finalul sezonului semnează cu Brabham, echipa lui Bernie Ecclestone.

După un sezon 1978 în care termină pe locul al patrulea în clasamentul general, se retrage obosit în 1979 şi face un pas poate previzibil în spiritul de afaceri al familiei, punând bazele companiei aeriene „Lauda Air”, fiind şi unul dintre primii piloţi ai acesteia.

Nu poate sta departe mult timp de furia motoarelor şi semnează cu McLaren, în 1982, încă cel mai profitabil contract din istoria F1: 5 mil. de dolari pentru un sezon, dintre care Niki afirmă că doar un dolar va primi pentru abilităţile sale de driver, restul reprezentând valorea personalităţii sale.

Râmânând în sfera cifrelor, căştigă al treilea titlu de Campion Mondial în 1984 şi înscrie în palmares 25 de victorii, 54 de podiumuri, 171 de curse parcurse şi 24 de pole position-uri.

Niki nu se va retrage niciodată însă din zona boxelor, rămânând ancorat prin diverse poziţii oficiale în echipe precum Mercedes Benz sau Ferrari sau comentând etape cu experienţa competitorului.

Curioşi în ceea ce priveşte viaţa personală a protagonistului nostru? Cu prima soţie are doi fii – pe Mathias, el insuşi pilot de curse şi pe Lukas, managerul fratelui său ( cineva trebuia să primească şi spiritul întreprinzător al familiei, nu? ).

În 2008 Niki se căsătoreşte cu o fostă însoţitoare de zbor din cadrul companiei sale aeriene, mai tânără cu treizeci de ani care nu numai că îi dăruieşte pe gemenii Max şi Mia în 2009, dar îi donează şi un rinichi soţului său, după ce acela primit cu ani în urmă în urma unui transplant îi cedează.

Eminenţa cenuşie a poveştii noastre continuă să îşi poarte chipul brăzdat de cicatrice ca o amintire a unui trecut încercat care l-a propulsat în legendă, care i-a definit personalitatea şi ni l-a înfăţişat drept exemplu de voinţă şi ambiţie duse la extrem.

Rămânem cu privirile aţintite asupra lui. Sau mai bine le putem pleca întru respect atunci când ni se pare că ce primim nu se poate duce şi nu ne lasă a face paşi înainte…

Pentru că ce nu te omoară… cu siguranţă îţi dezvăluie alte planuri!

Andreea Militaru este Guest Writer pentru life.ro şi dacă esti curios să o cunoşti mai bine, poţi încerca Just Words, platforma pe care continuă să-şi aştearnă gândurile, ideile şi întâmplările.