Oana Despa este jurnalist și redactor-șef al publicației Buletin de București, a făcut parte din echipele de lansare a câtorva televiziuni importante din România, Antena3, Digi 24, a condus echipa de investigații a celei din urmă, România furată, pentru ca în cele din urmă să decidă retragerea din presa unde a făcut carieră și să se concentreze pe publicația online creată de Funky Citizens.
Mai mult decât atât, Oana Despa, fata care visa la 14 ani să devină avocat și care a dus la bun sfârșit o facultate de Litere și una de Drept, dar care nu a profesat niciodată în niciuna dintre ele, se întoarce la deciziile de odinioară, încearcă să fie profesoară și predă media la Școala de gramatică.
Ce este frumos și ce-ți place în interacțiunea cu copiii?
Oana Despa: Întâi de toate aș spune că este ceva nou pentru mine. Copiii au mod diferit de a gândi față de adulți și te pun în situații ieșite din comun, în care te redescoperi. Realizezi că sunteți în generații diferite, cu abordări și mentalități diferite.
Îmi place verva cu care ei vin la ore și dorința lor de cunoaștere, adică ceva ce nu așteptam din parte-le și trăiam cu prejudecata că școala românească este așa cum credem toți că este, că elevii sunt plictisiți, mai ales după o perioadă în care nu au interacționat decât online.
Interacțiunea mea cu copiii de la Școala de gramatică mi-a demonstrat contrariul, că toți copiii vor să învețe cât mai mult, că atunci când îi pui în situația unui scenariu de viață, în care ei s-au mai regăsit, îți devin deja parteneri și este mult mai ușor pentru ei să învețe ce le predai.
Cel mai mult îmi place că și eu învăț de la ei, de fapt.
Dacă te-aș fi întrebat acum cinci ani de zile, când conduceai o echipă de investigații la Digi24, despre scenariul în care ar urma să fii profesoară, ce ai fi spus?
Oana Despa: Aș fi spus probabil că nu sunt făcută pentru asta. Prima mea facultate a fost cea de Litere, este adevărat, deci aș fi putut fi profesoară de limba română, dar am considerat că nu mă potrivesc în acest rol.
Ce s-a schimbat între timp?
Oana Despa: Cred că pandemia ne-a schimbat pe toți, iar pentru mine a fost esențială întâlnirea cu Corina Popa. Ne-am descoperit pe Facebook și am fost foarte încântată de povestea Școlii de gramatică, pentru ca la un moment dat să ajungem să ne întâlnim.
Am descoperit că suntem amândouă de la Ploiești și am ajuns să colaborăm când ea mi-a propus să țin un curs de media, pentru a ieși din peisajul anost în care toată lumea prezintă aceleași soluții de învățare.
Am început cu câțiva copii de gimnaziu și de liceu, dar acum am dezvoltat cursul și am primit copii mai mici la școala noastră de media. În plus, am adăugat și o școală de vacanță, un proiect în care am susținut atelierul gratuit unui număr mai mare de 1000 de elevi înscriși. Mi s-a părut absolut fascinant pe de o parte să le dau informații și pe de alta să le fixez prin joc.
Cred că de asta au nevoie copiii, de un alt fel de a preda, cel puțin în această perioadă pe care o traversăm și nu vorbesc doar despre pandemie, ci despre cum ni s-a schimbat viața și despre faptul că internetul, online-ul devin parte din noi, iar copiii, fie că ne place sau nu, sunt mai conectați online.
Doar că ei trebuie ghidați astfel încât să știe unde să se oprească atunci când sunt online, când să se oprească, să învețe de unde vin pericolele și să se comporte cum o face un adult în anumite situații.
Vreau să te provoc un pic pe contra-argumentul clasic: și noi am învățat cu același stil de predare și uite că suntem profesioniști și ne vedem de treabă. De ce ar fi greșit dacă s-ar perpetua aceleași metode și la copiii noștri?
Oana Despa: Cred, întâi de toate, că noi trăim alte vremuri. Apoi, nu cred că generațiile noastre sunt ultraperformante, ci extrem de teoretice. Noi am fost forțați de împrejurări de zi cu zi să transformăm teoria în practică, iar eu cred că nu acesta este rolul școlii.
Cred că școala trebuie să ne pregătească pentru viață și să nu lăsăm școala vieții să facă asta.
În acest moment este mai important ca școala să se adapteze la mediul în care trăim și să aducă partea teoretică într-o haină nouă, pe măsura modului copiilor de a înțelege viața pe care o trăiesc.
Eu cred că dacă înveți de mic să te exprimi corect, să știi să faci o prezentare corect, să știi să folosești tehnologia, de pildă, în cazul gramaticii, atunci chiar și această materie, despre care cred că este una dintre cele mai importante din viața noastră, devine una plăcută.
De ce ai decis să ieși media mainstream și ai făcut un site al tău? De ce această schimbare?
Oana Despa: Site-ul Buletin de București nu este al meu, este făcut de Funky Citizens, iar ei au fost cei care au înaintat propunerea de a-l crea.
De ce am ales să ies din media mainstream? Cred că, după mai bine de 20 de ani de presă, nu m-am mai regăsit în ea. În momentul în care s-a pus punct proiectului România furată mi-am dat seama că nu m-aș mai întoarce să fac știri, în care influența din afară este din ce în ce mai pregnantă. În plus, calitatea a scăzut extrem de mult după apariția televiziunilor de știri. E drept că și aceasta din urmă a fost o mare provocare; suntteleviziuni de știri la a căror creare am participat.
Te referi la Antena 3?
Oana Despa: La Antena 3, la Realitatea, care exista când a apărut explozia televiziunilor de știri. Posturi care, în continuare, sunt importante, dar la nivel de calitate au coborât standardul, din punctul meu de vedere.
Nu m-aș vedea acum într-un proiect media mainstream care ocupă foarte mult din timp și face timpul să fie de proastă calitate. Eu cred că timpul pe care l-aș petrece într-o redacție de acest tip acum l-aș dedica scrierii a încă trei proiecte, cu un impact mai mare, chiar dacă, probabil, nu au audiența unei televiziuni de știri. Iar pentru mine acest tip de impact este mai important.
Cum se face că aceste televiziuni la a căror lansare ai participat și care și-au dorit fără îndoială să devină un BBC românesc au scăzut, după cum spui tu, standardul de calitate?
Oana Despa: Fiecare astfel de business mare și costisitor, cum este o televiziune, implică sume mari de bani. Or, în România nu există un exercițiu al faptului că utilizatorul trebuie să plătească pentru un produs tv. Motiv pentru care patronatele încearcă să găsească alte metode de a acoperi această nevoie de bani, fie că servesc niște interese politice sau pur și simplu primesc bani din fonduri guvernamentale.
Atunci, inevitabil apare autocenzura; dacă nu a jurnalistului, cu siguranță a patronatului. Iar la noi încă nu există o delimitare foarte clară între locul jurnalistului și locul patronului.
Lipsa banilor a dus la deprofesionalizarea media și la disperarea jurnaliștilor de a da primii informația.
Contează acest lucru pentru telespectator sau este doar o chestiune de orgoliu a editorilor și a producătorilor?
Oana Despa: Când nu existau televiziuni de știri, iar eu lucram la un produs care se difuza la ora 19.00 era important cine dă primul știrea, tu sau concurența, dar asta fiindcă exista un singur jurnal al zilei și era o miză în a deschide jurnalul cu o știre de impact. Cred că atunci conta și cum știai să-ți păstrezi informația astfel încât să nu „răsufle” până la ora 19.00.
Acum, când știrea apare prima dată pe internet, oricât de mult te-ai strădui, cred că este o prostie să te mai bați cu pumnul în piept și să vrei să fii considerat primul care a difuzat informația.
Dacă păstrăm raționamentul de mai devreme, de ce ai spune că dinamica dintr-un proiect mic, o publicație online, este mai „curată”?
Oana Despa: Pentru că libertatea de exprimare și de mișcare este mult mai mare decât într-o redacție mare, pentru că pot să-mi aleg singură subiectele și nu mă influențează nimeni în vreo direcție, pentru că pot lua feedback direct de la public.
Eu cred în presa nișată și cred că viitorul va fi al ei.
Oamenii se vor duce să își caute informația primară, vor învăța foarte repede să facă acest lucru. Deja se întâmplă: dacă iese cineva din Guvern cu o informație, brusc cresc vizualizările online ale paginii Executivului.
În plus, publicul va avea nevoie de context și de explicații, va avea nevoie de oameni pregătiți în anumite domenii, iar presa se va nișa în așa fel încât va exista presă locală, vor exista povești (storytelling), vor exista site-urile de investigații, cele de tehnologie și așa mai departe. Toate se vor dezvolta și vor crea produse video sau audio, pentru că și podcasturile vor avea un viitor neîndoios.
Cum te-a schimbat pe tine pandemia?
Oana Despa: În primul rând mi-a schimbat prioritățile, a trebuit să mă adaptez școlii online a copiilor, ceea cea fost o măreață provocare, să mă adaptez la un program despre care nu știam când începe și când se termină.
Evident că pandemia a picat cu frici diverse, legate de faptul că mă îmbolnăvesc, că nu voi face suficient astfel încât să asigur tot ce ne trebuie, dar cred că m-am adaptat. A fost un impuls de a-mi schimba modul de a gândi, să găsesc lucruri noi de făcut, să dezvolt noi activități, să accept lucruri pe care nu le-aș fi acceptat probabil înainte, inclusiv legate de școală.
A fost un șoc întâlnirea cu școala online a copiilor mei. Nu mi s-a părut că școala românească a reușit să se adapteze în această perioadă.
De ce crezi că ție ți-a fost ușor să te adaptezi la online cu munca și cu viața ta, iar școala, profesorii, sistemul au păstrat o inerție a vieții în offline?
Oana Despa: Jurnaliștii practică o meserie care prin natura ei presupune adaptare. Ne place sau nu, dacă facem teren și știm că trebuie să ne întoarcem în redacție cu informația de publicat, iar dacă trebuia să vorbim cu X, făceam în așa fel încât să-l convingem pe X să ne dea interviul, iar acesta să fie și important, și relevant pentru public.
Presa, în acești 30 de ani, a fost în continuă mișcare. Nu a existat o stabilitate, nu poți spune despre vreo instituție media că poți ieși la pensie lucrând acolo. Din meseria noastră am impresia că nu prea poți să ieși la pensie; ori ieși din altă meserie, ori nu mai ieși deloc.
Acest antrenament zilnic, care ne-a și măcinat viețile și sănătatea, ne-a ajutat în această situație de pandemie.
De ce nu s-a adaptat școala? Școala românească, cu excepțiile ce se cuvin respectate, nu a vrut mai mult, s-a mulțumit cu ce primea. Avem copii olimpici, ne putem lăuda cu primele locuri la n olimpiade internaționale, avem nivel bun de promovabilitate la capacitate sau alte examene naționale, facem meditații și ne asigurăm un confort material, deci de ce am vrea să învățăm mai mult, să facem ca totul să devină mai frumos pentru copiii pe care îi instruim.
Ne place sau nu, școala online a funcționat prost. Dacă ne uităm la notele din online constatăm că majoritatea copiilor au luat note mai bune decât atunci când au fost în offline. Nu știu dacă au copiat sau au învățat mai mult, dar mă întreb dacă este verosimilă ideea că au învățat mai mult dintr-o dată.
Ce-ai oprit și ce ai pornit în pandemie?
Oana Despa: N-am oprit nimic, dar a oprit viața. Nu am mai putut duce copiii la școală și a trebuit să mă adaptez la lucrul de acasă, am descoperit Școala de gramatică, am făcut cursuri de training pentru a putea preda cursul de media, am participat la o multitudine de cursuri online pentru mine, despre dezinformare, despre media inovative fiindcă îmi place să fiu la curent cu totul.
Iar acum am planuri și mai mari, fiindcă aș vrea să mă întorc la școală, aș vrea să încerc un masterat la facultatea de Litere. Am realizat că am două facultăți, Litere și Drept, dar nu am niciun masterat.
Ai profesat vreodată în vreuna dintre aceste specializări?
Oana Despa: Nu. Am intrat în barou dar am realizat că nu vreau să fiu avocat. Apropo de ce înseamnă școala în formarea profesională, vreau să-ți spun că la 14 ani eu mă vedeam avocat. Eram convinsă că mi se potrivește. Credeam că a fi avocat înseamnă să faci dreptate, aveam niște idealuri legate de oameni.
Și nu asta înseamnă avocatura?
Oana Despa: Nu, nu asta înseamnă. Poate să însemne să aperi niște infractori, iar eu nu m-aș vedea făcând așa ceva. Nu sunt construită în așa fel.
Au și ei drepturile lor, nu?
Oana Despa: Așa este, dar eu nu pot să îi apăr. Nu pot să fac asta.
Cred că fiecare om trebuie să își cunoască limitele, iar fiecare om trebuie să știe pentru ce este bun și pentru ce este pregătit, iar școala cred că asta trebuie să facă.
Ce folos dacă ești foarte bun la școală, dar când intri în viața reală ai primul eșec ești confuz și nici nu mai pricepi unde ai greșit: când ai avut eșecul sau când ai realizat că ești atât de bun încât nu-ți poți permite niciun eșec?
Pe aceeași temă
Citește mai multe
