Zorii automobilismului românesc

Copilăria este prilejul ideal de a şlefui caractere şi de a da naştere viitoarelor hobby-uri care se instalează permanent în trăirile noastre de adulţi. Astfel am primit şi eu „botezul” fostei curiozităţi – actualei pasiuni: ofertantul domeniu auto, în general şi al întrecerilor automobilistice în special. Coordonatele de iniţiere au fost simple: un tată inginer, curios şi autodidact, o Dacie ca maşină de familie, o conjunctură a vremii care făcea din faţa blocului un veritabil service auto. A fost suficient ca păpuşile să fie lăsate în voie în căsuţele lor şi setea de cunoaştere să se mute asupra schimburilor de ulei, de plăcuţe de frână sau asupra demontării şi reconfigurării unui vilbrochen (mda, parca aduce a puzzle acum, doar că atunci nu ştiam asta).

Că ani mai târziu am ajuns prin anumite conjuncturi să lucrez fix în domeniul „meu” sau că sunt jumătatea unui alt împătimit, sunt doar detalii.

Întrecerile auto m-au purtat însă pe probe de asfalt sau macadam, pe soare sau ploaie, în ţară sau în afara ei într-o continuă căutare de emoţie şi adrenalină pentru spectatorul însetat care nu are astâmpăr.

Şi dacă acum avem în faţa ochilor o reală demonstraţie de tehnologie, logistică şi organizare riguroasă în ceea ce priveşte echipele competitoare, nu putem să nu ne gândim la începuturi.

Pe vremea când Marea Unire era cel mult un vis îndrăzneţ, un prinţ român stabilea un prim record în ceea ce nici nu se identifica drept motorsport: George Valentin Bibescu parcurgea distanţa Geneva-Bucureşti la 1901 în doar 73 de ore!! Asta după ce în 1895 se întâmpla în lume prima cursă în adevăratul său sens: Paris-Bordeaux şi retur, pe o distanţă de 1.178 Km, cu o viteză medie de…24Km/h. Un simplu calcul matematic şi avem în faţă o experienţă de neimaginat acum, în epoca recordurilor de viteză şi a motoarelor cu propulsie care pare a creşte de la un model la altul.

Vine anul 1904 cu alte două momente istorice: se constituie ACR (Automobil Clubul Roman), ca unul dintre primele zece cluburi de automobilism din Europa şi se organizează prima cursă auto din Regat pe distanţa Bucureşti – Giurgiu şi retur, cu doar nouă înscrişi. Interesant este că dintre aceştia au luat startul doar şase echipaje şi au ajuns la final doar patru. Câştigă acelaşi Prinţ Bibescu, alături de soţia sa, Martha Bibescu – prima şoferiţă brevetată din ţara noastră, într-o epocă în care menirea femeii era cu totul alta.

În ceea ce priveşte întrecerile de circuit, Bucureştiul deţine laurii unei prime astfel de competiţii, care are loc în noiembrie 1906 pe un circuit improvizat pe Şos. Kiseleff, între Piaţa Victoriei şi actualul Restaurant Doina. Viteza medie? 92,297 Km/h.

Tot capitala devine în scurt timp arena „Bucharest Grand Prix” (un fel de Formula 1 a zilelor noastre), întrecerea care adună pe străzile pietruite însetaţii de senzaţii tari şi supremaţie din ţară sau chiar din Europa.

Cei care au fost mai degrabă înclinaţi spre a-şi etala îndemânarea îşi măsoară forţele în anul 1908, într-o primă competiţie de acest fel organizată în Parcul Carol I, la Arenele Romane.

Românii aştern nume grele şi setează recorduri între campionii lumii. Astfel George Fernic este cel care ajunge să concureze pe un autoturism Bugatti la Indianapolis în 1927, terminând al unsprezecelea dintre cei patruzeci şi nouă de înscrişi, o performanţă demnă de menţionat în contextul istoric.

Este vorba despre acelaşi Fernic, sclipitorul inventator şi pilot, cel care în 1929 prezintă omenirii prototipul FT-9 (Fernic Tandem – model 9), un bimotor pentru opt pasageri.

În mod excepţional se instalează în liga campionilor şi Ernest Urdăreanu, Ministrul Casei Regale a României, câştigător al „Rallye International Automobil San Remo” în 1928.

Printre prea-puţinii români care au luat startul într-o cursă de Formula 1, ba mai mult, încă din etapa de Grand Prix a titratei competiţii se află George Burianu, care îşi confirmă abilităţile concurând cu mult mai celebrul Enzo Ferrari.

Anii ’30 poziţionează România pe harta celor care vor ramâne irevocabil în memoria şi respectul devotat al fanilor de la nivel mondial: în centrul capitalei îşi turau motoarele automobile Alfa Romeo sau Bugatti în întrecerile de Grand Prix, iar piloţii români devin ei înşişi elită internaţională la startul curselor de la Le Mans sau Indianapolis. Petre Cristea, Alexandru Berlescu, Alexe de Vassal – sunt doar câteva nume de gentlemani ai manşei.

În aşteptarea rescrierii istoriei cu litere contemporane, sau mai bine spus a continuării ei în ceea ce priveşte rafinamentul competiţiei şi pasiunea fanilor, ne putem potoli apetitul de adrenalină în etapele Campionatului Naţional de Raliuri sau încurajând micii piloţi cu ambiţii mari ai întrecerilor de karting. Plămădirea unui campion cere timp, răbdare şi resurse aşezate strategic peste convingerea că doar el poate fi cel mai bun.

Sunt premisele unui viitor care să readucă România şi valorile ei acolo unde a demonstrat în repetate rânduri că merită să fie primită.

Andreea Militaru este Guest Writer pentru life.ro şi dacă îţi plac poveştile ei scrise poţi citi Just Words, platforma pe care ei îi place să-şi aştearnă gândurile, ideile şi întâmplările.