Compania chineză Ehang a anunţat că până la sfârşitul anului va lansa pe piaţă prima dronă capabilă să ridice în aer şi să transporte pentru 23 de minute o persoană. Dispozitivul inovator se numeşte Ehang 184 şi este deja în teste.
Drona are patru motoare care propulsează opt elice şi, potrivit producătorului, ajunge la o viteză maximă de 100km/oră. Dispozitivul este capabil să transporte prin aer aproximativ 100 de kg – greutatea aproximativă a unei persoane împreună cu un mic bagaj, pentru circa 23 de minute. Înăţimea medie la care se poate deplasa este undeva la 300 – 500 de metri, dar producătorii au spun că poate ajunge la peste 3500 de metri.
Ceea ce face drona şi mai interesantă este faptul că este complet autonomă, persoana care se va afla la bord urmând doar să seteze destinaţia şi să dea comanda de decolare sau aterizare. Chinezii de la Ehang s-au gândit mai ales la siguranţa pasagerului atunci când au gândit această dronă. Sisteme de siguranţă redundante sunt gândite să intervină în cazul unor probleme de zbor, iar pasagerul are posibilitatea de a cere dronei să se oprească în zbor la un punct fix sau chiar să aterizeze înainte de a ajunge la destinaţie.
Până acum, compania a prezentat consumatorilor doar câteva filme din timpul zborurilor de teste, dar reprezentanţii Ehang susţin că până la sfârşitul anului drona va fii disponibilă la un preţ situată între 200.000 şi 300.000 de dolari.