Fondatorii Skoda. Cum a dus aroganţa reprezentanţilor unei firme la fondarea uneia dintre cele mai vechi companii de autovehicule din lume

Cel de-al treilea producător auto din lume ca vechime, Skoda, are o istorie pornită dintr-o poveste marcată de aroganţă, pe de o parte şi de pasiune şi viziune, pe de altă parte. Fondatorii Skoda, Vaclav Laurin şi Vaclav Klement s-au cunoscut după ce producătorii unei biciclete au refuzat să-şi facă treaba, mai exact să o repare. De acolo până la ceea ce avea să devină o companie de renume la nivel mondial a fost o istorie de numai câţiva ani.

Fondatorii Skoda – Drumul de la o bicicletă stricată la o fabrică de motociclete

Era anul 1894 când un librar ceh din oraşul Mlada Boleslav, pasionat de ciclism, a scris filialei locale a companiei germane Seidel und Neumann cerând repararea bicicletei sale. În mod evident, scrisoarea era în cehă, iar răspunsul primit a fost unul uşor de considerat jignitor. Reprezentanţii firmei îi spuneau că dacă doreşte să facă o comandă, trebuie să le scrie într-o limbă pe care să o poată înţelege.

Nu doar că nu le-a mai scris, dar Vaclav Klement a căutat pe altcineva care să îl ajute. Aşa a ajuns la mecanicul Vaclav Laurin, un mecanic dintr-un oraş apropiat, Turnov. Au descoperit că erau amândoi pasionaţi de ciclism, aşa că priceperea unuia şi ideile celuilalt s-au întrepătruns perfect, iar un an mai târziu, cu o săptămână înainte de Crăciun, cei doi deschideau propriul atelier de fabricat biciclete, denumit Slavia.

Îndemânarea şi deschiderea către nou a lui Laurin şi talentul lui Klement de a discuta cu oamenii şi de a conduce o afacere au făcut ca micul atelier să crească precum Făt Frumos. În câţiva ani nu se mai putea vorbi de un atelier, ci era deja o fabrică cu cei 40 de angajaţi. În acest timp, pe străzi şi-au făcut apariţia primele trăsuri cu autopropulsie, aşa că cei doi afacerişti aflaţi încă la început de drum şi-au dat seama că nu vor să facă doar biciclete şi că viitorul aparţine vehiculelor motorizate. În timpul unei călătorii la Paris Vaclav Klement a văzut motocicleta fraţilor Werner, iar aceasta a fost cea care l-a determinat să schimbe cursul lucrurilor în atelierul din Mlada Boleslav. De altfel, Klement este considerat un vizionar al vremurilor şi cu un fler fantastic în ceea ce privea poziţionarea noii afaceri şi extinderea ei.

Aşa se face că în 1899 compania Laurin & Klement scoate pe piaţă prima motocicletă, iar succesul a venit ca peste noapte. Şi nu doar în propria ţară, ci şi în străinătate, mai ales după reuşitele din competiţiile sportive. În 1901 compania a câştigat primele premii la cele mai importante expoziţii de profil: Praga, Viena şi Hamburg. În 1902, celebra cursă Paris – Viena era nu doar foarte cunoscută şi urmărită, dar şi foarte dificilă. Se întindea de 1430 de kilometri, iar drumurile nu erau din cele mai prietenoase. Singurele motociclete care au trecut linia de sosire fără vreo defecţiune au fost cele Laurin & Klement, aşa că tot mai mulţi oameni îşi doreau să devină şi ei proprietari ai unui asemenea vehicul. Au urmat alte curse celebre şi alte premii la cele mai mari saloane din Europa.

Cererile erau atât de multe încât producţia de biciclete a fost oprită pentru ca toţi angajaţii să se concentreze asupra producţiei de motociclete. În 1903 compania ajunsese la 200 de angajaţi şi făcea 2.000 de motociclete pe an. Mai mult, numeroase alte companii au cumpărat licenţele de producţie. Printre ele s-a aflat şi Seidel und Neumann, cea care refuzase să îi repare bicicleta lui Vaclc Klement cu doar câţiva ani în urmă. 19 tipuri de motociclete au dezvoltat cei doi în numai 6 ani.

Fondatorii Skoda – Producţia de autovehicule, pasul către un nume nou şi renume internaţional

Trecerea de la motociclete la automobile a fost la fel de firească precum cea de la biciclete la motociclete. Aşa că în 1905 Laurin & Klement devenea cea de-a treia companie din lume care dădea startul producţiei de autovehicule. Primul model, Voiturette A, s-a bucurat de la fel de mult succes ca şi prima motocicletă a celor doi Vaclav, astfel încât compania cehească a devenit extrem de căutată atât pe plan naţional, cât şi internaţional.

Cererea era tot mai mare, producția – în continuă creştere, aşa că în 1907 fondatorii companiei au transformat-o într-o societate pe acțiuni şi au oprit fabricarea de motociclete. În acest fel au putut extinde fabrica, atât de mult şi de bine încât au produs autovehicule şi pentru armată odată cu declanşarea Primului Război Mondial.

În anii `20 compania era extrem de bine văzută în piaţă şi avea deja o mulţime de modele, de la automobile de stradă la cele pentru curse, autobuze, vehicule, dar şi maşini agricole. Avea însă nevoie să aducă producţia la un nivel mai înalt, să o modernizeze, iar asta nu se putea face fără un aport de capital generos, de care niciunul dintre fondatori nu dispunea. În plus, un incediu devastator a afectat grav fabrica în vara lui 1924, iar fondatorii companiei nu aveau de gând să lase să se piardă munca din ultimii 30 de ani şi renumele pe care îl construiseră. Aşa s-a ajuns în 1925 la fuziunea cu fabricile Skoda din Pilsen, iar în acel moment Slavia şi Laurin & Klement au devenit istorie şi producţia de automobile ceheşti a intrat într-o nouă epocă.

Vaclav Laurin a rămas în companie pe post de director tehnic, în timp ce Klement a decis să se retragă, continuând totuşi să analizeze industria şi să îşi aducă aportul de cunoştinţe şi ideile inovative. Muncise, ce-i drept, enorm pentru ceea ce reprezenta mai mult decât o afacere. Cunoscuţii spun că venea primul în fabrică, la 5 dimineaţa şi pleca ultimul, după 11 noaptea. Se ocupa atât de design şi inovaţie, cât şi de promovare şi contracte. El a fost cel care a participat pe post de concurent la cursele care au adus numele de Slavia pe buzele multora, fiind şi un pilot extrem de talentat. Tot el a venit cu ideile de schimbare şi cu contractele cu partenerii străini, însă şi-a păstrat întotdeauna modestia şi devotamentul pentru angajaţi.

Vaclav Klement a murit cu puţin timp înainte să împlinească 70 de ani, în 1938, la 8 ani după moartea partenerului său de afaceri şi prietenului său bun, Vaclav Laurin. Cei doi au dezvoltat în toţi acei ani de muncă împreună o relaţie extrem de apropiată. Se înţelegeau şi completau atât de bine încât s-au mutat unul lângă celălalt şi inclusiv locurile de veci în care au fost înmormântaţi sunt alăturate, aşa cum au fost şi ei pe timpul vieţii.