Rase de câini care rămân mici, perfecte pentru apartament
Ce rase de câini care rămân mici, perfecte pentru apartament există? Atunci când locuiești într-un apartament, alegerea unei rase de câini mici poate fi ideală pentru a menține un echilibru între spațiu, nevoile animalului și stilul de viață. Aceste rase nu doar că se adaptează ușor la un mediu interior, dar sunt și ușor de gestionat din punct de vedere al îngrijirii și exercițiilor fizice. Printre cele mai populare rase de câini mici, perfecte pentru viața de apartament, se numără Chihuahua, Bichonul Frise și Pomeranianul.
Chihuahua este una dintre cele mai mici rase de câini din lume, având o personalitate jucăușă și energică. Acești câini sunt foarte loiali și devin rapid atașați de stăpâni, dar se descurcă bine în spații mici, fiind deosebit de adaptabili la viața într-un apartament. Pomeranianul, cu blana sa pufoasă și personalitatea vibrantă, este o altă opțiune excelentă. Deși au multă energie, acești câini se pot mulțumi cu plimbări scurte și jocuri în interior, ceea ce îi face ideali pentru apartamente.
Bichonul Frise este o altă rasă populară datorită temperamentului său prietenos și naturii hipoalergenice. Acești câini sunt veseli și prietenoși, ușor de dresat și se descurcă de minune într-un spațiu mic. De asemenea, fiind câini care nu năpârlesc excesiv, sunt potriviți pentru persoanele cu alergii. Alte rase mici potrivite pentru apartament includ Yorkshire Terrierul, Cavalier King Charles Spanielul și Shih Tzu.
Alegerea unui câine mic pentru apartament nu înseamnă doar reducerea dimensiunii, ci și alegerea unui companion adaptabil și iubitor, care să se potrivească stilului de viață al proprietarului. Aceste rase mici aduc bucurie și energie în orice locuință, chiar și într-un spațiu restrâns.
Articol modificat pe 1 octombrie 2024
Sunt jucăuși, adorabili și prieteni de nădejde. Noi îți prezentăm 7 rase de câini care rămân mici, însă care au o personalitate puternică.
Cățeii de mici dimensiuni sunt iubiți atât de copii, cât și de adulți. Partea bună este că nu le trebuie prea mult spațiu ca să fie fericiți, așa că pot trăi foarte bine și într-un apartament.
Rase de câini care rămân mici, perfecte pentru apartament
Yorkshire Terrier
Yorkshire Terrier este un câine mic, cu o super personalitate. Cu o înălțime de 17-18 cm și o greutate mai mică de 7 kilograme, Yorkie este un tovarăș dedicat și protector. Deși sunt extrem de energici, Terrierii Yorkshire nu au nevoie de prea mult exercițiu. Cu toate acestea, acești căței jucăuși au nevoie de îngrijire considerabilă. Blana lor lungă și mătăsoasă trebuie pieptănată în mod regulat. Câinii din rasa Yorkshire Terrier sunt animalele de companie perfecte, indiferent de locuință pe care o ai – casă cu curte sau apartament.
Chihuahua
Chihuahua este o rasă de câini care devine din ce în ce mai populară. Este cea mai mică rasă de câinei, având o înălțime mai mică de 20 cm și o greutate de maxim 3 kilograme. Cu toate astea, Chihuahua este un câine neînfricat. Acest cățel mic este temperamental și încăpățânat, deci nu este chiar pentru oricine. Dar în casa potrivită și cu un stăpân iubitor, se poate transforma în câinele perfect. Chihuahua nu are nevoie de mult exercițiu, iar îngrijirea lui depinde de cât de blănos este.
Pomeranian
Acest cățel superb face parte din familia Spitz, fiind cel mai mic membru al acesteia. Seamănă cu o vulpită, este un câine alert, vioi, cu blană multă, în diverse culori. Cântărește cel mult 3 kilograme și, cel mai adesea, înălțimea lui este în jur de 20 de cm.
Papillon
Papillon (fluture) a primit numele datorită urechilor sale în formă de fluture. Câinii din rasa Papillon sunt mici, dar extrem de energici. Au nevoie de foarte mult exercițiu, nu se plictisesc să alerge mingea minute în șir. În același timp, tânjesc după atenția stăpânilor, fiind niște câini de familie excelenți. Sunt inteligenți, învață repede, fiind și foarte ascultători. Câinele Papillon este o alegere foarte bună pentru familiile cu copii. Câinii Papillon au între 2 și 4 kg și pot ajunge până la cel mult 28 cm.
Bichon Maltez
Bichonul Maltez este una dintre cele mai apreciate rase de caini care raman mici. E un câine jucăuș, energic și neînfricat, fiind și un excelent animal de companie. Este elegant, iar atunci când pășește dă impresia că parcă plutește. Dacă majoritatea raselor de dimensiuni mici au apărut ca urmare a încrucișărilor de rase, Bichonul Maltez a fost mic încă de la început. Deși este un cățel mic și adorabil, îi place să se joace dur și le ține piept chiar și câinilor de talie mai mare.
Personalitatea unui Bichon depinde foarte mult și de felul în care a fost dresat. Au nevoie de atenție încă de când sunt mici și, nedresați, se pot transforma în niște căței dificili. Ca să fie fericiți, au nevoie de foarte mult exercițiu. Își adoră stăpânii și urăsc când aceștia pleacă de acasă.
Bichonul maltez poate ajunge până la 3.5 kg și au o înălțime de maxim26 cm.
Toy Poodle / Poodle pitic
Cățeii din rasa Toy Poodle arată ca și cum ar fi de jucărie. Pudelul este o rasă de câini foarte inteligentă, motiv pentru care a fost cea mai populară rasă de câini din întreaga lume pentru o bună bucată de timp.
Deși sunt câini foarte energici, ei se pot plictisi destul de ușor. Sunt creativi și căutători de necazuri, făcând diverse pozne.
Pudelilor le place să fie în centrul atenției, așa că nu va fi greu să-i dresați. Sunt câini prietenoși, dornici de comunicare și în general sociabili cu copiii. Cățeii din rasa Toy Poodle au între 24 și 28 cm și cântăresc 3-4 kg.
Toy Spaniel Englez / Spaniel Englez pitic
Este un câine superb cu blană lungă și mătăsoasă, dreaptă sau ondulată. Cățeii Toy Spaniel Englez sunt jucăuși și blânzi, foarte veseli și extrem de sociabili. Adora compania oamenilor și sunt bucuroși când sunt ținuți în brațe.
Sunt foarte atașați de stăpânii lor, însă pot fi reticenți când vine vorba de străini. Au nevoie de un pic de timp de acomodare, fie că e vorba de oameni sau de alți câini.
Nu sunt prea activi, fiind considerați chiar un pic leneși. Cățeii din rasa Toy Spaniel Englez pot ajunge până la 28 cm și pot să cântărească între 3.6 și 6.4 kg.
Articol publicat pe 6 octombrie 2018