Superstiţii pe circuit - LIFE.ro
Sari la conținut

Superstiţii pe circuit

Şi că tot vine vorba de drumuri şi kilometri parcurşi, haideţi să aruncăm o privire iscoditoare asupra unor celebri superstiţioşi din arena cailor putere a Formulei 1, care, în ciuda abilităţilor tehnice sau strategice desăvârşite, s-au înfăţişat fanilor şi într-o altă ipostază.
Share this article

Ca o persoană complet lipsită de superstiţii ce sunt, mă găsesc uşor dezarmată în faţa teoriilor conform cărora suntem iremediabil influenţaţi de cifre, pisici negre, trecerea pe sub scări sau mai ştiu eu ce argument mistic ce sfidează raţionalul.

Omul în marele său periplu a căutat şi a considerat că a şi găsit indicii care să-l ghideze în viaţa de zi cu zi, în expediţii de cucerire sau în credinţă, care l-au motivat sau, dimpotrivă, i-au înfrânat pornirile.

Câteva exemple? Numărul 13 duce povara aducerii ghinionului, oglinda spartă îl va purta pe făptaş prin şapte ani de ghinion şi dacă mai verşi fie şi un strop de sare pe masă, scandalul îţi va bate negreşit la uşă.

Cu plecatul la drum, e o altă poveste. Cei mai convinşi în ale superstiţiilor îşi planifică meticulos călătoriile şi au grijă să nu cumva să se întoarcă din drum dacă vor ca deplasarea să fie una reuşită.

Şi că tot vine vorba de drumuri şi kilometri parcurşi, haideţi să aruncăm o privire iscoditoare asupra unor celebri superstiţioşi din arena cailor putere a Formulei 1, care, în ciuda abilităţilor tehnice sau strategice desăvârşite, s-au înfăţişat fanilor şi într-o altă ipostază.

Demarăm în forţă cu un campion: Michael Schumacher are în 2004 un moment de scădere a entuziasmului atunci când, înainte de start în grila cursei din Bahrain constată lipsa amuletei ceramice dăruite de soţia sa, care purta iniţialele celor patru membri ai familiei. Un coechipier din echipa tehnică Ferrari o recuperează din camera de hotel unde fusese uitată şi o returnează posesorului, care de altfel şi declară după câştigarea cursei că obiectul cu pricina a făcut, poate, diferenţa decisivă.

MIchael Schumacher, Foto: Hepta

Sebastian Vettel este şi el un “personaj” în ceea ce priveşte “apucăturile” sale puse în slujba succesului competiţiei. Acesta ascunde în fiecare şosetă purtată în timpul cursei câte o monedă daruită de bunica sa în chip de talisman, sau îşi botează monopostul cu alt nume înaintea începerii fiecărui sezon şi nu o face oricum, ci cu apelative care stârnesc deliciul fanilor, cum ar fi “Kinky Kylie” sau “Kate’s dirty sister” ( parcă şi K-ul repetitiv spune ceva, nu? ). Prin buzunarele sale primitoare şi-au mai găsit locul fie un porc miniatural de metal sau o monedă de un cent găsită pe stradă în Indianapolis fix înainte de debutul său în Formula 1 din 2007.

Sebastian Vettel, Foto: Hepta

Printre piloţii cu cea mai mare priză la fane, craiul David Coulthard devine un perseverent purtător al port-bonheur-ului său: este binecunoscut că încă din zilele când concura în întrecerile de karting, David apela la confortul aceleiaşi perechi de lenjerie intimă inclusiv pe durata marilor premii de F1.

Perseverent zic, pentru că după accidentul de pe circuitul de la Spa Francorchamp, când medicii au intervenit fiind nevoiţi să-I taie combinezonul, acesta a decis să îşi poarte preţiosul veşmânt în continuare, dar într-o pungă neagră, până când un zelos membru al echipei McLaren îl face pierdut pe vecie.

Monopostul lui David Coulthard, Foto: Hepta

Preferinţa lui pentru boxerii norocoşi nu a fost un caz izolat: Felipe Massa i-a împărtăşit-o întru totul, adăugându-i şi alte “ingrediente” – coborârea din pat pe piciorul drept sau urcarea în monopost cu acelaşi membru.

Peste toţi cei menţionaţi vine un Fernando Alonso care pare a fi o palmă peste obrazul scepticilor într-ale superstiţiilor: acesta concurează pe un monopost cu numărul 14, o alegere “firească” ( oare ? ) după ce în 14 iulie 1996, pe când avea vârsta de… 14 ani a câştigat primul titlu de campion mondial pe un kart cu numărul 14!!! Acum e momentul când mi se clatină teoria despre care menţionam la începutul poveştii.

Fernando Alonso, Foto: Hepta

Nico Rosberg a crezut cu tărie în forţa cifrei 6 pe care a ales-o pentru maşina sa de concurs. Nu doar că era numărul norocos atât pentru tatăl cât şi pentru viitoarea sa soţie la vremea alegerii, dar avea şi o valoare confirmată: Keke Rosberg, tatăl să devenise campion mondial în 1992 cu cifra 6 tronând pe capota încinsă a maşinii.

Nico Rosberg, Foto: Hepta

Printre temerarii care a încercat o altă abordare pe care mulţi au crezut-o a fi din dorinţa de a crea vreo nouă tendinţă în modă s-a numărat şi Alexander Wurz, fost pilot de Formula 1 şi dublu câştigător al cursei de 24 de ore de la Le Mans: acesta apărea invariabil în padock-uri purtând ghete de culori diferite, considerând “manevra” drept una generatoare de succes.

Mai vechi sau mai noi, copiate sau inventate, superstiţiile aştern uneori peste cotidian exact stropul acela de nu-ştiu-ce de care avem nevoie uneori să zâmbim, alteori să căpătăm imboldul necesar de a porni curajoşi spre o nouă încercare.

Dacă le amestecăm tainic cu raţiunea, cu siguranţă vom face alegeri înţelepte.

Andreea Militaru este Guest Writer pentru life.ro şi dacă esti curios să o cunoşti mai bine, poţi încerca Just Words, platforma pe care continuă să-şi aştearnă gândurile, ideile şi întâmplările.

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora