Un Fiat 500, în expoziţia permanentă a Muzeului de Artă Modernă din New York
MOMA, celebrul Muzeu de Artă Modernă din New York, “un spaţiu ce stârneşte creativitatea, aprinde mintea şi trezeşte inspiraţia”, după cum îl descriu chiar reprezentanţii lui, are de acum în colecţiile sale permanente o capodoperă de…masină. Da, îţi auzit bine, cea mai nouă achiziţie a muzeului este un model original Fiat 500 ”Berlina”, din 1968, cel mai vândut şi cel mai popular din acea epocă. Una din primele maşini proiectate special pentru oraş, cu două uşi şi patru scaune, comercializată de Fiat între 1957-1975, Fiat 500 ”Berlina” a fost văzută pentru prima dată în trafic pe 4 iulie 1957, în prezenţa lui Giovanni Agnelli, patronul de atunci al Fiat.
“Dezvoltarea de maşini ieftine şi fiabile, cum este Fiat 500, a avut un rol esenţial în aducerea laolaltă de comunităţi şi naţiuni şi în promovarea sentimentului de liberă circulaţie pe întreg continentul european postbelic”, spun reprezentanţii MOMA despre această maşină care măsoară 2,97 m lungime şi care are o capacitate cilindrică de 499,5 cm3, ce-i permite să atingă viteza de 95 km/oră.
De la lansarea modelului şi până în 1975, au fost produse mai mult de 4,2 milioane de Fiat 500. Apoi, în 2007, când a fost relansat modelul, au fost construite 2 milioane de vehicule suplimentare, conform reprezentanţilor Fiat Chrysler Automobiles (FCA).
”Fiat 500 reuneşte noutăţi tehnologice într-o formă de succes excepţional. Această combinaţie a asigurat succesul incredibil pe piaţă, permiţându-i să devină un simbol al desingn-ului după război. Toate aceste motive au contribuit la decizia noastră de a-l include în colecţia permanentă”, motivează Martino Stierli (unul dintre responsabilii departamentului de arhitectură şi design al MoMa) achiziţionarea maşinii după 60 de ani de la lansare.