Viscole, căzi de punci, poeme şi geruri năprasnice – ingrediente insolite la ceremoniile de învestitură ale preşedinţilor americani - LIFE.ro
Sari la conținut

Viscole, căzi de punci, poeme şi geruri năprasnice – ingrediente insolite la ceremoniile de învestitură ale preşedinţilor americani

Mâine, Statele Unite ale Americii vor avea un nou preşedinte. Donald Trump va fi învestit în funcţie în cadrul unei ceremonii care datează încă de la începutul acestei instituţii, ocazie pentru News.ro să ofere un scurt documentar cu date interesante şi amuzante de la astfel de evenimente.
Share this article

Mâine, Statele Unite ale Americii vor avea un nou preşedinte. Donald Trump va fi învestit în funcţie în cadrul unei ceremonii care datează încă de la începutul acestei instituţii, ocazie pentru News.ro să ofere un scurt documentar cu date interesante şi amuzante de la astfel de evenimente.

Redactorii News.ro au făcut o listă a acestor întâmplări aşa cum sunt ele prezentate pe portalul guvernului american ShareAmerican. Preluăm şi noi aceste informaţii despre cum depunerea jurământului i-a fost fatală lui William Henry Harrison şi cum a fost nevoie de căzi de punci pentru a elibera Casa Albă de petrecăreţi după o astfel de ceremonie. Este o bună ocazie de a observa progresele tehnologice şi de civilizaţie făcute în timp.

George Washington a avut cel mai scurt discurs de învestitură atunci când a depus jurământul pentru al doilea mandat, în 1793. A avut 135 de cuvinte.

William Henry Harrison a avut cel mai lung discurs, în 1841, – 8.445 de cuvinte. El a vorbit timp de peste două ore, într-o furtună de zăpadă. Potrivit medicilor din perioada respectivă, Harrison a răcit atunci. Starea i s-a agravat, iar o lună mai târziu a murit.

Abraham Lincoln a fost primul preşedinte care a inclus persoanele de culoare în parada sa de învestitură.

Woodrow Wilson a fost primul preşedinte care a inclus femei în parada de după depunerea jurământului.

– Prima ceremoniei de învestitură televizată a fost cea a lui Harry Truman, pentru al doilea mandat, din 1949.

John F. Kennedy a fost primul preşedinte care a avut un „poet de învestire”. Robert Frost a citit poezia sa, „The Outright Gift”, la ceremonia din 1961.

Jimmy Carter a fost primul preşedinte care a mers pe jos în cadrul paradei de învestire.

– Cele două ceremonii de depunere a jurământului ale lui Ronald Reagan au marcat recordul pentru cea mai ridicată, respectiv cea mai scăzută temperatură la învestire. La învestirea în funcţie a lui Reagan pentru primul mandat, în 1981, temperatura a ajuns la circa 13 grade Celsius. Pe 21 ianuarie 1985, când Reagan trebuia să depună pentru a doua oară jurământul, s-au înregistrat minus 20 de grade Celsius la Washington. Din cauza vântului se simţeau până la minust 29 de grade Celsius. Ceremonia a fost mutată în Capitoliu, iar parada a fost anulată.

– Învestirea în funcţie pentru al doilea mandat a lui Bill Clinton, pe 1997, a fost prima care a fost transmisă live pe internet.

– Cea mai „nebună” petrecere de inaugurare a avut loc pe 4 martie 1829, când a depus jurământul Andrew Jackson. Încercând că scape de invitaţii beţi, Jackson a fugit din Casa Albă pe geam sau pe o uşă laterală şi şi-a petrecut noaptea la hotel. În cele din următorii, servitorii au scos căzi pe peluză şi le-au umplut cu punci pentru a scoate oamenii din Casa Albă.

– Până în 1937, preşedinţii erau învestiţi pe 4 martie, pentru că atât de mult dura numărarea voturilor. Datorită noilor tehnologii folosite, data învestiturii a fost mutată în ianuarie. Prima maşină de vot a fost folosită în 1892.

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora