Bijuterii Bvlgari în maşini Fiat
După ce, în urmă cu câteva săptămâni, Bvlgari ducea spiritul “dolce vita” la Paris unde îşi expunea, într-un magazin pop-up, utimele creaţii inspirate de cinematografia anilor ’60, acum dă formă spiritului “joie de vivre” printr-un proiect la fel de original ca toate celelalte ale brandului.
Astfel, Bvlgari a făcut echipă cu Fiat pentru a crea nu mai puţin de 1.600 de maşini Fiat 500F în miniatură care să “transporte” bijuteriile inconfundabile ale casei de modă şi care să fie expuse în vitrinele a 300 de buticuri Bvlgari din întreaga lume. Realizate din ceramică, de culoare albă sau aurie, maşinile sunt reproduceri ale celor mai populare Fiat 500 din toate timpurile, seria F, construite între 1965 şi 1972.
Parteneriatul celor două mărci a venit într-un moment cum nu se poate mai potrivit, având în vedere că anul acesta s-au împinit 60 de ani de la lansarea modelului Fiat 500.
Colaborarea, care e parte a campaniei creative Bvlgari, „Holiday Holiday”, a avut-o în echipă şi pe Lotta Nieminen (apreciat ilustrator şi designer finlandez), care a conceput întregul design al acestui proiect.
Bijuteriile magnifice ale Bvlgari vor putea fi admirate aşadar alături de Fiat 500 – despre care se spune că este, nu doar o marcă auto, ci un icon industrial de o valoare artistică şi culturală imensă – dar şi alături de alte simboluri italiene precum scuterul Vespa.