Un ceas Patek Philippe Reference 1518 cu brăţară de oţel inoxidabil, produs cu 73 de ani în urmă, este în mod oficial cel mai scump ceas vândut la licitaţie, fiind adjudecat săptămâna aceasta cu 11 milioane de dolari. Pe cadran pot fi admirate un calendar, un mecanism care arată fazele lunii, o scală tahimetrică şi cifrele arabe care indică orele.
Licitaţia în cadrul căreia s-a vândut a avut loc în Geneva şi a fost susţinută de casa Phillips. Bătălia pentru acest minunat ceas a început de la 3 milioane de dolari, ca să se sfârşească 13 minute mai târziu la preţul de 11 milioane de dolari.
Consultantul casei Phillips, Aurel Bacs, cel care a susţinut licitaţia a spus că a fost un privilegiu pentru el să prezinte delicatul ceas la vânzare. „A fost impresionant să mă aflu în faţa unei camere pline cu 400 de oameni, ştiind că 500 de alţi pasionaţi de ceasuri din întreaga lume urmăresc licitaţia online şi la telefon – a fost de-a dreptul electrizant. Acest record mondial este încă o dovadă că piaţa ceasurilor este în continuare cunoscută drept unul dintre stâlpii comunităţii internaţionale a colecţionarilor de artă.”
Precedentul record de preţ a fost stabilit tot la casa de licitaţii Phillips, acum un an, când tot un Patek Philippe a fost vândut cu 7,3 milioane de dolari.