De ce să nu mai foloseşti capsule de cafea şi ce spune producătorul - LIFE.ro
Sari la conținut

„Should stop using this right now” se intitulează articolul apărut de curând pe site-ul cnn.com, care atrage atenţia asupra faptului că folosirea capsulelor de cafea cu plastic sau aluminiu, poate declanşa un dezastru ecologic, după cum a declarat chiar fostul CEO al companiei Nespresso, Jean-Paul Gaillard. Folosirea acestor capsule afectează profund mediul înconjurător şi miliarde astfel de capsule, după folosire, ajung de fapt în pământ şi nu la reciclare.

Reciclarea capsulelor este un proces foarte dificil, spun specialiştii. Folosirea acestor capsule, cel puţin în Statele Unite, este frecventă – aproape 29% din casele americane au aparate de cafea specifice, conform datelor National Coffee Association. Pentru că sunt relativ ieftine şi pentru că asigură o calitate gourmet a cafelei, nu e de mirare că există mulţi consumatori ai acestui produs. Scandalul se pare că este abia la început, dar se aşteaptă escaladarea lui. Deja în oraşul Hamburg din Germania este interzisă folosirea capsulelor de aluminiu în clădirile publice. Întrebaţi despre acest lucru, reprezentanţii Nespresso în România ne-au spus:

„Nespresso foloseşte aluminiu pentru a ambala cafeaua, deoarece este un material cu un dublu beneficiu: acela de a fi reciclabil la infinit şi de a proteja corespunzător prospeţimea şi aroma cafelei odată prăjită şi măcinată. Aluminiul este un material care nu îşi pierde proprietăţile atunci când este reciclat, materialul în sine a fost gândit să fie reciclat iar şi iar, astfel, 75% din aluminiul produs este în continuare în uz în momentul prezent.

Capsulele Nespresso cântăresc maxim 1 gram, ceea ce micşorează greutatea totală a amabalajului, acesta fiind unul dintre dezideratele pentru a micşora risipa. În prezent capsulele Nespresso uzate sunt reciclate în alte capsule, în bricege Swiss Victorinox Army Knives şi în alte obiecte de uz casnic. Este reutilizată şi cafeaua din capsulele uzate într-o mulţime de feluri, două dintre acestea fiind realizarea de compost bogat în nutrienţi şi realizarea de biogaz.

Reciclarea este un punct focal al business-ului Nespresso. Dezideratul Nespresso este să revalorifice toate capsulele după ce sunt utilizate şi, la nivel global, Nespresso a implementat deja numeroase opţiuni pentru a promova şi facilita reciclareaîn rândul clienţilor săi. Colectarea a fost îmbunătăţită prin implementarea a sute de mii de puncte de colectare Nespresso în zeci de ţări, astfel încât, în prezent, avem capacitatea de a recicla peste 80% din capsulele uzate şi intenţionăm să ajungem la 100% până in 2020. Lucrăm împreună cu guvernele ţărilor în care suntem prezenţi pentru a include colectarea în politicile naţionale de colectare a ambalajelor şi de prevenţie a risipei şi creăm noi opţiuni pentru reutilizare. 

Fostul angajat al companiei Nespresso, Jean-Paul Gaillard are în prezent propria companie producătoare de cafea porţionată, iar articolul a apărut iniţial ca un interviu acordat de acesta în contextul comunicării propriului business.”

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora