Franck Muller sărbătoreşte 25 de ani de existenţă cu o nouă ediţie de ceasuri
Franck Muller, brandul elveţian de ceasuri apreciat pentru modelele sale complicate, este cunoscut pentru faptul că în fiecare an lansează cel puţin o nouă linie de ceasuri, cu ceva special şi exclusiv, ce nu a mai fost întâlnit niciodată în industria ceasurilor.
Nu demult însă, Franck Muller a lansat o ediţie specială a unui model ce a făcut istorie, Cintrée Curvex, ocazie cu care a sărbătorit şi 25 de ani de ela prima sa premieră mondială.
Lansat la începutul anilor ’90, Cintrée Curvex a devenit rapid unul din preferatele colecţioanrilor care au apreciat designul avangardist şi mecanismul complicat.
Curburile armonioase ale casetei acestui ceas sunt împodobite cu cifre în relief, simbolice, subţiri şi distinctive, ce au fost – conform In Style – mai întâi gravate pe carcasă şi apoi acoperite cu ceramică (noul model special poartă şi logo-ul aniversar al mărcii). Cu carcasa lui definită de o arhitectră curbată fără precedent, cu designul unic al cifrelor în stil baroc, Cintrée Curvex este astăzi unul dintre cele mai originale şi căutate ceasuri din lume.
Modelele Franck Muller sunt în general extrem de apreciate la nivel mondial, mai ales de către personalităţi şi colecţionari. Demi Moore, Elton John, 50 Cent sau José Mourinho se numără printre vedetele care adoră modelele acestui brand ce deţine momentan cinci siteuri (Genthod, Lajoux, Les Bois, Plan-les-Ouates, Meyrin) şi 570 retailluri oficiale.
Mai multe detalii despre noua ediţie Cintrée Curvex găsiţi pe franckmuller.com.