Rolex Cellini Moonphase, primul ceas cu fazele lunii creat de Rolex după 70 de ani
“Credeţi sau nu, ultima dată când Rolex a făcut un ceas cu funcţia Fazele Lunii a fost acum mai bine de 70 de ani”, scrie revista Luxuo în prezentarea celui mai nou ceas al celor de la Rolex, “Rolex Cellini Moonphase 2017”.
Da, fanii Rolex aşteptau acest moment încă din anii 1950, când Rolex a lansat legendarele modele 6062 şi 8171 cu Fazele Lunii, unele dintre cele mai rare Rolex-uri, despre care se spune că ar înebuni orice colecţionar.
Ca orice ceas din celebra colecţie Cellini, “Rolex Cellini Moonphase 2017” îmbină spiritul clasic cu eleganţa modernă. Are însă un design mai complex şi, spun unii, mai încărcat de romantism, ce redă o lună plină, un inel şi stele care se îmbină perfect în cadranul stilizat cu auriu, alb, negru şi albastru.
O poveste. Asta inspiră “Rolex Cellini Moonphase 2017”, care este printre cele mai performante ceasuri de la ora actuală. Echipat cu funcţia Fazele Lunii, acesta urmăreşte şi indică progresia Lunii de-a lungul celor patru faze: Luna Nouă, Primul Pătrar, Luna Plină şi Al doilea Pătrar.
Această abordare modernă a celor de la Rolex nu este însă doar o „complicaţie fazele lunii„, este şi una care oferă exactitate astronomică de 122 de ani (diferenţa dintre afisajul ceasului şi intervalul real al revolutiei Lunii este de o zi la fiecare 122 de ani).
În mod neobişnuit, afişajul foloseşte o săgeată în partea superioară a cadranului mic pentru a indica fazele lunii în timp ce discul din cadranul mic se roteşte, iar indicatorul nu (configuraţie ce ar putea face mai grea citirea ceasului de către un ochi neinsruit). Dar “Rolex Cellini Moonphase 2017”, ca orice Rolex de altfel, nu este pentru cei neinstruiţi!
Îmbrăcat într-o superbă carcasă de aur (a cărei impermeabilitate este valabilă până la o adâncime de 50 de m), cu o curea din piele şi o rezervă de putere de 48 de ore, “Rolex Cellini Moonphase 2017” este o bijuterie aparte. Costă 26,750 de dolari şi poate fi achiziţioant de pe site-ul brandului Rolex.