Un ceas Cartier inspirat de tancurile americane, acum într-o nouă variantă
“Este o ironie istorică faptul că un accesoriu de o astfel de frumuseţe a fost inspirat de un instrument de război”, scriu jurnaliştii de la revista Luxuo despre Cartier Tank, ceasul pe care Louis Cartier îl crea în 1917 special pentru John Pershing, general al Forţei Expediţionare Americane. Acest ceas a inspirat o serie de alte modele, printre care Tank Cintrée, Tank Anglaise, Tank Francaise, Tank Louis Cartier, Tank Allongeé şi Cartier Tank Americaine. Ultimul, care a fost introdus pe piaţă în 1989, este relansat acum de marele brand într-o nouă ediţie ce sărbătoreşte 100 de ani de la lansarea Cartier Tank.
Fidel, în ceea ce priveşte designul, modelului iniţial Cartier Tank, a cărui formă de „H” alungit a fost inspirată de tancurile Renault F17 din Primul Război Mondial, noul Cartier Tank Americaine este totuşi diferit de fratele său mai mare: este creat din oţel inoxidabil (spre deosebire de modelel precedente valabile doar în metale preţioase). Cartier Tank Americaine este prezent astfel într-o colecţie de trei ceasuri de mărimi diferite (cel mai mic măsurând 34.8mm x 19mm, cel mijlociu 41.6mm x 22.6mm, iar cel mare, 45.1mm x 26.6mm).
Un cadran argintiu cu design minimalist şi cifre romane alungite, un profil de curbe care permite carcasei alungite să stea aproape de încheietura mâinii, curele din piele – caracterizează toate cele trei ceasuri, care pot fi găsite pe site-ul Cartier la preţuri cuprinse între 4.000 de dolari şi 5.750 de dolari.