AUTOR aduce bijuteria contemporană la TNB - LIFE.ro
Sari la conținut

AUTOR aduce bijuteria contemporană la TNB

La cea de-a 17a ediţie vor participa peste 80 de designeri veniţi de pe 5 continente, care vor prezenta publicului o selecţie curatoriată de bijuterie contemporană şi de artă.
Share this article

AUTOR, singurul eveniment de bijuterie contemporană şi de artă din sud-estul Europei, are loc în acest an pe 5 şi 6 mai, în foaierul Sălii Mari a Teatrului Naţional. La cea de-a 17a ediţie vor participa peste 80 de designeri veniţi de pe 5 continente, care vor prezenta publicului o selecţie curatoriată de bijuterie contemporană şi de artă.

Designerii de bijuterie contemporană care participă la AUTOR 2018 au fost selectaţi de un juriu internaţional de experţi în domeniul bijuteriei contemporane şi de artă. Juriul a fost format din Sofia Björkman – artist şi fondator al Platina Gallery, Stockholm, Suedia, Ruudt Peters – artist şi profesor, Olanda, Felix Flury – artist, profesor şi director al Gallery S O – Solothurn, Elveţia şi Londra, Marea Britanie şi Dan Pierşinaru – artist vizual, director şi fondator al AUTOR, Bucureşti, România.

Veţi găsi în selecţia juriului creaţii care au capacitatea de a vorbi despre viziunea designerului, care surprind şi care pun sub semnul întrebării contexte şi idei, bijuterii realizate cu tehnici excepţionale şi inovatoare.

„Anul acesta, AUTOR vă invită să vă exprimaţi cu originalitate, alegându-vă bijuterii care vă reprezintă şi cărora le daţi viaţă purtându-le. La această ediţie avem alături de noi artişti extraordinar de creativi, cu colecţii care surprind şi încântă în acelaşi timp. AUTOR este acea ocazie unică de a întâlni pe lângă designerii românii, creatori de bijuterie contemporană şi de artă din întreaga lume, o reală bucurie pe care sper că şi-o vor oferi cât mai mulţi vizitatori în primul weekend din mai”, spune Dan Pierşinaru, director şi fondator al AUTOR – Târg Internaţional de Bijuterie Contemporană.

AUTOR este cel mai important eveniment de bijuterie contemporană şi de artă din Sud-Estul Europei, care are deja o istorie de nouă ani. Este un eveniment dedicat bijuteriei cu semnătură, în cadrul căruia designerii îşi întâlnesc publicul.

AUTOR 2018, 5-6 mai, în foaierul Sălii Mari a Teatrului Naţional, între orele 10:00-18:00. Detalii pe pagina evenimentului.

Share this article

Citește mai multe


Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la proprietarul platformei
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans. Câți bani au ajuns la fondator
97% dintre muncile casnice sunt făcute de femei, iar salariile lor sunt cu 500 lei mai mici
În România, 97% dintre muncile casnice sunt făcute de femei, iar femeile câștigă cu 500 lei mai puțin decât bărbații,...
OMS raport despre un virus extrem de contagios. Este vorba despre 59 de milioane de vieți
Între 2000 și 2024 vaccinarea împotriva rujeolei a evitat aproximativ 59 de milioane de decese. Noua actualizare a Or...
Leguma care ajută la curățarea și vindecarea colonului iritabil și pe care mulți o ignoră
Colonul este un organ-cheie al sistemului digestiv, responsabil de eliminarea reziduurilor și de absorbția unor vitam...
Câinele vă poate simți boala înainte să o faceți voi. Secretul celui mai bun prieten
Câinele vă poate simți boala înainte să o faceți voi. Cu mult înainte ca oamenii să simtă primele semne ale unei stăr...
ULTIMA ORĂ! Elena Udrea a izbucnit în lacrimi în fața judecătorilor. Ce verdict a aflat azi!
Doar ei doi în prima zi de școală, doar ei doi în ultima. Adrian Alexandrov și-a însoțit fiica la serbarea de final d...
Spune-le și altora