Căutare

Share this article

Uneori, dimineaţa mai ales, sînt convins că m-am născut ca să beau cafea. Adesea mă culc gîndindu-mă, cu drag, la ceaşca de a doua zi. De fapt, la ceştile de a doua zi. Eu nu sînt omul unei singure cafele. Poate alţii au o imaginaţie mai bogată şi o pot face, dar eu, unul, nu-mi pot închipui o lume fără cafenele. Apocalipsa fără cofeină!

Această băutură face lumea mai frumoasă şi mai trează. Glorie cafelei!

Istoria consumului de cafea nu este foarte întinsă. Primul român care a băut cafea este consemnat în O samă de cuvinte, a lui Neculce, în legenda cu numărul X. Şi nu a băut-o oricum, ci într-un mod memorabil, într-un cadru oficial. Iată consemnarea acestei poveşti petrecute pe la anul 1505:

După ce au luat Bogdan-vodă domnia, au şi triimis pre Tăutul logofătul sol la turci, când au închinat ţara la turci. Şi aşè vorbăscu oamenii, că l-au pus viziriul de au şedzut înaintea viziriului pre măcat, şi n-au fost având mestei la nădragi, că, trăgându-i cibotile, numai cu colţuni au fost încălţat. Şi dându-i cahfè, nu ştiè cum o va bè. Şi au încept a închina: „Să trăiască împăratul şi viziriul!”. Şi închinând, au sorbit felegeanul, ca altă băutură”.

Aşadar, trimisul domnitorului moldovean, neştiind eticheta, pus în faţa unei noi licori, o bea „ca pe o altă băutură”, dînd felegeanul (ceaşca) peste cap şi arzîndu-şi gîtlejul. Cronicarul face încă o observaţie ironică în poveste, vizînd neadecvarea vestimentară a trimisului moldav. La curtea sultanului se purtau nişte cizme fine (mestei), de interior, peste care se luau papucii de umblat afară. Logofătul Tăutu, după ce şi-a dat papucii jos, ca să nu strice covoarele, a rămas doar în ciorapi!

Iată patriotismul meu cu cofeină mă face să exclam: sîntem înaintea Europei la descoperirea cafelei! Mai ales că, în Bucuresci, prima cafenea s-a deschis pe la 1660, iar Occidentul a descoperit minunata băutură abia după cel de-al doilea asediu al Vienei, în toamna lui 1683!

Cu aceeaşi mîndrie robustă putem spune că şi în această descoperire românii au avut un rol.

(între timp m-am oprit din scris şi mi-am mai făcut o cafea dublă)

Deci, ce ziceam? Aha, cu Asaltul Vienei. Oastea turcească a plecat spre Viena însoţită şi de soldaţi din suspusele Moldova şi Muntenia. Dar cum otomanii nu aveau mare încredere în creştini, românii au fost trecuţi la „arma lopată”, dîndu-li-se să construiască una, alta, poduri, să amenajeze drumuri. Deci, vorba ceea oştile româneşti au participat dar nu s-au băgat. Şerban Cantacuzino, domnitorul muntean avea relaţii secrete cu tabăra adversarului şi, se spune, soldaţii români au spionat, unii, în favoarea inamicului (Cum întoarcem noi armele, nu le mai întoarce nimeni!). Drept pentru care, după victoria europenilor, Şerban Cantacuzino a primit de la împăratul Leopold I titlul de conte al Sfântului Imperiu Roman.

Bun, şi ce are de-a face asediul Vienei cu descoperirea cafelei? Are. După ce turcii au fost alungaţi în mod miraculos, (şi pentru că românii au stat cu mîinile în sîn!) abandonîndu-şi tabăra, învingătorii au luat pradă cam tot ce au găsit şi turcii nu au putut lua cu ei în viteză. Cu excepţia unor saci ciudaţi în care se aflau nişte boabe necunoscute. Dar nu de toată lumea. Franz George Kolschitzky, un polonez stabilit în Viena, care a locuit multă vreme printre turci, servind şi de translator, a luat cu sine sacii pe care nu-i dorea nimeni. Şi a deschis prima cafenea în cetatea scăpată ca prin urechile acului de invazia turcească. Din Viena, moda cafelei s-a extins în mai toată Europa (Deşi parizienii susţin că ei au avut cafenele cu cîţiva ani înainte de Asediu).

În mod sigur, şi dacă ar fi fost cucerită, Viena ar fi fost plină de cafenele – făcute de turci. Dar nu era totuna!

Şi, în fine, un alt moment de mîndrie naţională în istoria cafelei este inventarea espressorului. Şi a cafelei espresso. Au existat cîteva variante pînă la el, dar metoda sub presiune schimbă profund gustul cafelei. Aşa că Francesco Illy, născut în Timişoara, dar stabilit în Trieste, a perfecţionat un aparat care înlocuieşte apa sub presiune cu aburul. Un aparat numit Illietta (în cinstea soţiei sale), aparat care poate fi considerat prototipul maşinilor espresso de azi. Next level!

Dacă v-au plăcut poveştile, bine, dacă nu, vorba lui Neculce: „Deci cine va ceti şi le va crede, bine va fi, iară cine nu le va crede, iară va fi bine; cine precum îi va fi voia, aşa va face”.

 

read
next

Abonează-te la newsletter-ul LIFE.RO